Foto: adevarul.ro |
Deputatul, dar și unii experți independenți susțin că doi dintre noii membri ai Curții de Conturi au fost numiți în funcție cu încălcări ale legislației.
Ala Popescu a fost numită în funcție după atingerea vârstei de pensionare, fapt interzis de Legea Curții de Conturi, iar numirea noului președinte al Curții de Conturi contravine prevederilor aceleiași legi care stabilește că nu poate fi candidat la funcţia de membru al Curţii de Conturi persoana care în ultimii doi ani a fost conducător al unei autorităţi publice centrale.
Potrivit actelor oficiale ale Guvernului Republicii Moldova, Veaceslav Untilă a fost, în 2015 șef al Inspectoratului Ecologic de Stat. El a deținut această funcție în perioada de 22 iulie - 12 august 2015, ulterior a fost suspedat.
Potrivit art. 17 din Legea Curții de Conturi, nu poate fi numit membru al CCRM o persoană care „în ultimii doi ani a fost membru al Guvernului, conducător al unei autorităţi publice centrale sau a deţinut o altă funcţie de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova şi de legile organice”.
Și mai evidente par încălcările admise la numirea secretarului general al Parlamentului, Ala Popescu, în funcția de membru al Curții de Conturi. Legea Curții de Conturi stabilește că la funcția de membru al instituției pot candida doar persoanele care nu au atins limita de vârstă pentru pensionare, specificată de legislaţie. Ala Popescu a împlinit vârsta de pensionare, 57 de ani, în octombrie 2015, iar peste trei luni va avea 58 de ani.
Tudor Deliu susține că fracțiunea PLDM intenționează să sesizeze Curtea Constituțională în privința ilegalităților admise la numirea noii componențe a Curții de Conturi.
Amintim, că la ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară, pe 29 iulie, deputații au votat în mare grabă o nouă componență a Curții de Conturi.
Adăuga comentariu