X 
Cutremure stiri: 509

Apostilarea actelor, direct de pe telefonul mobil

17 oct. 08:45   Societate
6 ore in urma 1337 0

Serviciul de apostilare a actelor oficiale este acum accesibil direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicației EVO.

Această nouă opțiune facilitează procesul de obținere a apostilei, oferind cetățenilor o modalitate modernă și eficientă de a-și legaliza documentele.

Pentru a utiliza serviciul, este necesar să aveți aplicația EVO instalată pe telefon. Accesați categoria „Servicii publice” – „Justiție și aplicarea
legii” – „Aplicarea apostilei pe actele oficiale”.

Primul pas în proces este depunerea cererii și a documentelor necesare pentru apostilare. Aceasta se poate realiza online, avînd nevoie de semnătura electronică, mobilă sau EVOSign. În caz contrar, pachetul de documente va trebui depus la sediul Agenției Resurse Informaționale Juridice. Procesul de obținere a apostilei durează între trei și cinci zile lucrătoare, iar documentele apostilate vor fi disponibile tot prin aplicația EVO sau MCabinet.

Cererea de apostilare poate fi depusă la orice oră, iar opțiunea de interacțiune online cu autoritățile economisește timpul solicitantului, eliminînd birocrația și cozile de la ghișee.


Serviciul este disponibil pe EVO datorită colaborării eficiente dintre Agenția Resurse Informaționale Juridice, aflată în subordinea Ministerului Justiției, Agenția de Guvernare Electronică și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Pentru depunerea solicitării de apostilare la ghișeu, programarea se face pe site-ul apostilare.gov.md.

Apostila este o formă de legalizare a actelor, necesară cetățenilor care doresc să le prezinte în străinătate. Aceasta se aplică exclusiv actelor oficiale emise pe teritoriul Republicii Moldova, care vor produce efecte juridice în statele părți ale convenției.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав