Potrivit documentului, după aprobarea de către Guvern a hotărîrii, Cancelaria de Stat va institui, în termen de 30 de zile, comisia de lichidare și va institui comisia de transmitere către Cancelaria de Stat a bunurilor proprietate publică, transmite noi.md cu referire la IPN.
În nota informativă a proiectului de hotărîre se spune că decizia de lichidare a venit ca urmare a prezentării raportului de activitate pe perioada 2017-2019. Cancelaria de Stat va prelua competența de analiză a impactului asupra proiectelor ce prevăd reorganizări și reforme structurale sau instituționale ale autorităților/instituțiilor publice.
Centrul de Implementare a Reformelor a fost creat în ianaurie 2017. Misiunea a fost cea de coordonare a reformelor la nivel guvernamental, evaluarea gradului de implementare a acestora de către autoritățile publice și structurile organizaționale respective, cooperarea cu instituțiile internaționale în vederea transpunerii în fapt a celor mai bune practici, precum și atragerea asistenței externe.
Centrul a fost condus de către Iurie Ciocan, care a demisionatn din fruntea acestei instituții în iunie 2019.
Adăuga comentariu