„Prin acest proiect noi aducem în cîmpul legal situația care a avut loc în 2019. Toate prevederile legislației în vederea retragerii actului sînt consfințite în acest proiect. Noi considerăm că la acel moment s-a încălcat legislația și acum venim cu rectificări”, a spus deputatul Vasile Bolea, în cadrul unui briefing la Parlament.
Domnica Manole a fost numită în funcția de judecătoare a CC prin Hotărîrea Parlamentului din 16 august 2019 și este președintă a CC din data de 23 aprilie 2020.
Menționăm că deputații PSRM și Partidului „Șor” au votat declarația privind uzurparea puterii de către trei magistrați ai CC. Declarația a fost dată citirii de la tribuna Parlamentului de către legislatorul socialist Vasile Bolea. Pentru s-au expus 54 de parlamentari.
Astfel, deputații au cerut demisia a trei judecători ai Înaltei Curți: Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca. Cei trei magistrați au hotărît că sînt circumstanțe pentru dizolvarea Legislativului și declanșarea alegerilor anticipate, în urma sesizării depuse de șefa statului, Maia Sandu.
Profesorul în drept Constituțional Teodor Cîrnaț consideră că declarația adoptată în Parlament reprezintă un moft politic care pune sub lovitură principiul statului de drept.
Adăuga comentariu