Ceremonia oficială s-a desfăşurat cu toate onorurile protocolare la Palatul prezidenţial de la Bratislava. În cadrul discuţiei Preşedintele Kiska a remarcat relaţiile bilaterale moldo-slovace ca fiind dinamice şi prospere, a salutat reformele care au loc în vederea integrării europene și a reiterat sprijinul necesar în acest sens din partea Slovaciei.
Victor Osipov a adus mulţumiri sefului statului slovac pentru susţinerea parcursului european al ţării noastre şi angajamentul de a acorda atenţia necesară temei soluţionării conflictului transnistrean pe durata anului 2019, cînd Slovacia va deţine preşedinţia în exerciţiu a OSCE. De asemenea, ambasadorul a apreciat înalt menţinerea Republicii Moldova în lista statelor prioritare pentru asistenţă financiară şi tehnică a Slovaciei, reflectată în „Strategia Republicii Slovace de cooperare pentru dezvoltare cu Republica Moldova pe perioada 2014-2018” şi a evidenţiat recunoştinţa faţă de proiectele caritabile şi sociale promovate în ţara noastră.
Adăuga comentariu