Cutremure stiri: 505

Opinie: CC trebuie să-și reconsidere decizia privind data alegerilor

20 sep. 18:45   Politică
4 ore in urma 1391 0

Curtea Constituţională (CC) a Moldovei ar trebui să-şi reconsidere decizia de a respinge cererea deputaţilor Vladimir Voronin şi Diana Caraman de stabilire a datei alegerilor prezidenţiale, consideră avocatul Mihai Corj.

Vineri, 20 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, el a recunoscut că „îi susţine pe deputaţii care au făcut o astfel de solicitare judecătorilor CC”.

„L-am criticat de multe şi de multe ori pe Vladimir Voronin, dar acum consider că are perfectă dreptate cînd a făcut apelul la CC”, a spus Corj, transmite Știri.md, cu referire la infotag.md.

Anterior, CC nu a acceptat cererea deputaţilor Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor cu privire la data alegerilor prezidenţiale, recunoscînd apelul drept „inacceptabil”.

Cererea se referea la încălcarea de către majoritatea parlamentară a articolului 135 (alineatul 2) din Codul electoral.


„Acest articol prevede că alegerile prezidenţiale se organizează nu mai devreme de 90 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în exerciţiu, dar nu mai tîrziu de termenul stabilit la articolul 90 alineatul (4) din Constituţie”, a reamintit Corj.

În acest context, Corj consideră că CC are dreptul să-şi reconsidere propriile decizii şi, prin urmare, ar trebui să recunoască faptul că data alegerilor a fost stabilită cu încălcări ale Legii fundamentale a Republicii Moldova.

„În caz contrar, voi cere demisia CC în întregime”, a declarat Corj, atrăgînd atenţia asupra faptului că Curtea Constituţională se ghidează foarte des în deciziile sale după legi, dar nu după Constituţia Republicii Moldova.

Potrivit acestuia, conform Constituţiei, data alegerii noului preşedinte ar fi trebuit să fie stabilită nu mai devreme de 25 decembrie 2024 şi nu mai tîrziu de 25 februarie 2025. Preşedintele CC, Domnica Manole, consideră că articolul 90, alineatul 4 din Constituţie se referă la organizarea alegerilor prezidenţiale în cazul în care funcţia de preşedinte este vacantă.

„Funcţia de preşedinte devine vacantă numai în caz de deces, imposibilitate de exercitare a atribuţiilor funcţiei, demisie sau revocare din funcţie şi presupune încetarea mandatului în curs. În cazul în care funcţia de preşedinte devine vacantă, preşedintele Parlamentului sau prim-ministrul îndeplineşte temporar atribuţiile preşedintelui, iar autorităţile competente organizează alegerea unui nou preşedinte. Textul „nu mai devreme de 90 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în exerciţiu” din articolul 135 din Codul electoral se referă la alegerile prezidenţiale organizate după expirarea mandatului de patru ani”, a explicat ea, argumentînd refuzul de a lua în considerare solicitarea deputaţilor Voronin şi Caraman.

Corj consideră însă refuzul „greşit” şi „neargumentat”, sugerînd CC să revină la hotărîrea sa pentru a audia argumentele şi pledoariile deputaţilor care au cerut lămuriri instanţei, deoarece există o încălcare a Constituţiei Republicii Moldova în stabilirea datei alegerilor prezidenţiale.

„De mulţi ani lupt cu nihilismul juridic în societatea moldovenească, insistînd mereu că minciuna nu trebuie să fie în capul mesei”, a conchis Mihai Corj.

De menționat că PCRM a depus sesizarea pe data de 22 august. Potrivit comuniştilor, alegerile prezidențiale pot fi organizate după data la care expiră mandatul de președinte și doar în limitele termenului stabilit expres de norma constituțională – „în termen de două luni de la data la care a intervenit vacanța funcției de președinte”.

24
1
0
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав