După ce subiectul a fost mediatizat de postul nostru de televiziune, la faţa locului a fost şi ministrul Sănătăţii. În mod miraculos, responsabilii de la ANSP şi-au schimbat decizia şi i-au dat administraţiei un termen de trei luni, pentru a înlătura neregulile, astfel a fost posibilă deblocarea finanţării de la CNAM, pentru achitarea salariilor medicilor.
Ministrul Sănătăţii, Ala Nimerenco spune că a fost personal în vizită la spitalul din Cărpineni. "S-a discutat despre neacreditarea spitalului şi obiecțiile, în special faţă de secţia de chirurgie care activa fără anestezie şi fără reanimație. Noi am discutat referitor la chirurgia care trece în regim ambulator, deci nu vor mai fi utilizate paturi de spital. Celelalte secţii corespund condiţiilor, mai mult decît atît, acesta arată aşa cum ar trebui să arate un spital comunitar", a spus ministrul Sănătăţii, Muncii și Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco.
Săptămîna trecută, spitalul din Cărpineni a rămas fără finanţare după ce responsabilii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică au refuzat să prelungească acreditarea instituției, din motiv că trei încăperi din instituţie nu corespund normelor sanitare.
Adăuga comentariu