Șeful Executivului a îndemnat tinerii să se dedice procesului educativ, menționînd că specialitățile inginerești sînt tot mai solicitate. În context, Prim-ministrul a vorbit despre programul investițional al Guvernului pentru 2020–2023 și a precizat că necesitatea de competențe inginerești va crește esențial.
„Sînt convins că învățămîntul tehnic și șansele de restabilire a economiei țării se află într-o strînsă legătură. Pentru ca Republica Moldova să avanseze, trebuie să muncim împreună, deoarece voi sînteți viitorul”, a spus Prim-ministrul.
Premierul a subliniat că Guvernul va susține proiectele de dezvoltare instituțională a UTM și va majora investițiile în educație, pentru a crește calitatea și confortul procesului educațional, prin urmare - calitatea studiilor.Prim-ministrul s-a arătat convins că industrializarea economiei naționale este soluția opririi exodului și creșterii durabile economice, menționând că prin industrializarea economiei naționale Moldova va fi inclusă în lanțurile economice regionale și globale.
În prezent, la Universitatea Tehnică a Moldovei își fac studiile aproximativ 8 mii de studenți.
Adăuga comentariu