Internaționalul moldovean, Ion Jardan, a deschis scorul în minutul 7, iar Jacques Onana a dublat avantajul oaspeților peste 20 de minute. Petrocub a mai înscris de două ori în prelungirile partidei. Alexandru Onică a majorat scorul la 3-0, iar Sidy Sagna a înscris propria poartă, scrie publika.md.
"În repriza a doua am mizat pe atacurile rapide și meciul putea fi încheiat mult mai devreme. Dar pînă la urmă vreau să îmi felicit băieții", a menționat Lilian Popescu, antrenor Petrocub.
"Important e să facem concluziile de rigoare. Nimic nu e pierdut. Abia totul începe", a spus Nicolai Țurcan, antrenor SGS.
Alte două meciuri ale etapei a 16-a s-au terminat nedecis. Zimbru Chișinău a remizat fără goluri cu Dinamo-Auto Tiraspol, iar Speranța Nisporeni a încheiat cu același scor de 0-0 meciul cu Dacia-Buiucani.
Sheriff Tiraspol este lider în clasament cu 45 de puncte. Petrocub e pe poziția secundă cu 36 de puncte, dar cu un meci mai mult disputat. Milsami Orhei se clasează pe poziția a treia, fiind urmată de Sfîntul Gheorghe și Dacia-Buiucani.
Adăuga comentariu