TEMELE PRINCIPALE

Preşedintele

Dodon pune punctele pe i De ce a întors mai multe legi Parlamentului
20 sep. 2017,, 11:30   4123
Dodon pune punctele pe i. De ce a întors mai multe legi ParlamentuluiȘeful statului îl acuză pe Andrian Candu de faptul că a manipulat opinia publică la subiectul proiectelor de legi întoarse Legislativului, informează NOI.md. Igor Dodon susține că legile pe care guvernarea vrea să le revoteze în regim de urgență în ședință specială se referă la subiecte de importanță majoră p
Dodon ia transmis un mesaj de condoleanțe lui Iohannis
18 sep. 2017,, 16:40   3206
Dodon i-a transmis un mesaj de condoleanțe lui IohannisȘeful statului a ținut să-i transmită un mesaj de condoleanțe omologului său român, Klaus Iohannis, după ce intemperiile din țara vecină au luat viața mai multor persoane, comunică NOI.md. „În aceste clipe grele, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, țin să exprim întreaga noastră compasi
Președintele întro importantă deplasare în Federația Rusă
18 sep. 2017,, 09:03   4451
Președintele, într-o importantă deplasare în Federația RusăIgor Dodon, președintele țării a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko, notează NOI.md. În cadrul dialogului, șeful statului și-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că dialogul politic început la nivelul şefilor de state i
Dodon a mulțumit Rusiei pentru o poziţie echilibrată VIDEO
17 sep. 2017,, 16:00   5545
Dodon a mulțumit Rusiei pentru o poziţie echilibrată (VIDEO)Preşedintele Igor Dodon a avut o întrevedere în Turkmenistan, pe data de 17 septembrie, cu preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale din Rusia, Valentina Matvienko. Şeful statului i-a transmis oficialului rus că regretă „acţiunile provocatoare” ale Chişinăului la adresa Moscovei, iar pe de al
Dodon sa întîlnit cu președitele Turkmenistanului FOTO
16 sep. 2017,, 12:00   4021
Dodon s-a întîlnit cu președitele Turkmenistanului (FOTO)Președintele țării, Igor Dodon, a efectuat o vizită în Turkmenistan, unde s-a întâlnit cu președitele Gurbangulî Berdîmuhamedov. Acesta a fost însoțit de președinta Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, de bașcana Găgăuziei, Irina Vlah și purtătorul de cuvînt al Președinției - I
Dodon Nu pot și nu voi accepta candidatura lui Sturza
15 sep. 2017,, 09:30   3732
Dodon: Nu pot și nu voi accepta candidatura lui SturzaȘeful statului, Igor Dodon, declară ferm că nu poate și nu va accepta candidatura înaintată de coaliția de guvernare la funcția de ministru al apărării, notează NOI.md. Afirmațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău. Președintele susține că nu-
Dodon amenință că va convoca Marea Adunare Națională
15 sep. 2017,, 09:02   5148
Dodon amenință că va convoca Marea Adunare NaționalăIgor Dodon amenință că va convoca Marea Adunare Națională dacă Partidul Democrat, aflat la guvernare, va agrava în continuare situația din Republica Moldova, notează NOI.md. Declarația a fost făcută de președintele Moldovei în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău.
Dodon cere ajutorul Comisiei de la Veneția
14 sep. 2017,, 17:40   6134
Dodon cere ajutorul Comisiei de la VenețiaÎn contextul disensiunilor dintre Președinție și majoritatea parlamentară pe mai multe subiecte, Igor Dodon a decis să se adreseze Comisiei de la Veneția, comunică Noi.md. Demnitarul susține că va expedia trei demersuri privind interpretarea din punct de vedere al practicii internaționale a următoarelor subie
Dodon la felicitat pe Medvedev cu ocazia zilei de naştere
14 sep. 2017,, 14:50   2783
Dodon l-a felicitat pe Medvedev cu ocazia zilei de naşterePreşedintele Moldovei, Igor Dodon, l-a felicitat pe prim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, cu ocazia zilei de naştere.
Dodon comentează inițiativele lui Plahotniuc
13 sep. 2017,, 13:10   8683
Dodon comentează inițiativele lui Plahotniuc După ce ieri liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a înaintat mai multe inițiative legislative, inclusiv una de modificare a Constituției, astăzi Igor Dodon și-a expus poziția asupra fiecăreia dintre ele, comunică NOI.md. Propunerea lui Plahotniuc de introducere a unei referințe în textul Constituției care va stipula
Candidatul propus de Dodon la funcția de ministru al Apărării
13 sep. 2017,, 12:17   5646
Candidatul propus de Dodon la funcția de ministru al ApărăriiȘeful statului, Igor Dodon, a respins candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al apărării, propusă de coaliția de guvernare, informează NOI.md. Totodată, el a propus un alt candidat, care, în opinia lui, este unul competent și are experiență vastă în domeniu. Este vorba despre fostul ministru al A
Dodon cere Ucrainei o abordare constructivă
11 sep. 2017,, 13:40   2786
Dodon cere Ucrainei o abordare constructivăNoua lege a educației adoptată de Rada de la Kiev va duce la desființarea sistemului de învățămînt în limba maternă pentru minoritățile etnoculturale din Ucraina, a declarat președintele Igor Dodon, citat de NOI.md. Demnitarul a cerut conducerii politice de la Kiev să revadă prevederile noii legi a educației,
Dodon ia adresat lui Trump un mesaj DOC
11 sep. 2017,, 10:37   4683
Dodon i-a adresat lui Trump un mesaj (DOC.)Președintele Republici Moldova, Igor Dodon, a adresat un mesaj de comemorare și susținere pentru poporul american președintelui SUA, Donald Trump, în legătură cu atacul terorist care a avut loc acum 16 ani pe 11 septembrie, relatează NOI.md. Potrivit șefului statului, dramele și tragediile trebuie să ne solid
Imagini surprinzatoare cu Dodon în pădure VIDEO
9 sep. 2017,, 17:46   14375
Imagini surprinzatoare cu Dodon în pădure (VIDEO)Președintele țării a dat publicității imagini care îl surprind într-o ipostază mai puțin obișnuita decît de obicei. Acesta a publicat un filmuleț video în care apare alături de mezinul familiei îmbrăcat altfel decît la patru ace. ”La cules coarne cu mezinul Nicolae ...”, a scris președintele în descrierea pos
Prima Doamnă lea adus o rază de soare copiilor cu nevoi speciale FOTO
8 sep. 2017,, 15:11   5058
Prima Doamnă le-a adus o rază de soare copiilor cu nevoi speciale (FOTO)Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, a efectuat o vizită la Școala auxiliară nr. 6 din mun. Chișinău, notează NOI.md cu referire la un comunicat al Președinției. În această instituție de învățămînt sînt educați 76 de copii cu nevoi speciale. Profesorii de aici depun mult efort și suflet în activitatea lor,
Dodon a suspendat decizia Guvernului și a dispus CONTROALE la primă oră
7 sep. 2017,, 10:47   5577
Dodon a suspendat decizia Guvernului și a dispus CONTROALE la primă oră Președintele Igor Dodon a semnat un ordin privind efectuarea unui control la unitățile militare din Batalionul 22 de Menţinere a Păcii şi Brigada 1 „Moldova”. Reacția vine după ce Ministerul Apărării a ales să plece la exercițiul militar din Ucraina, chiar daca Igor Dodon a suspendat decizia Guvernului pri
Dodon spune nu altor două proiecte de lege DOC
7 sep. 2017,, 10:10   5791
Dodon spune nu altor două proiecte de lege (DOC)Președintele a decis să remită spre reexaminare Parlamentului două proiecte de lege privind împuternicirile Autonomiei Găgăuze, informează NOI.md. Igor Dodon afirmă că, după examinarea proiectelor, a ajuns la concluzia că acestea nu corespund propunerilor elaborate de grupul de lucru al Parlamentului, Adunări
Dodon pledează pentru atragerea de noi investiții germane în Moldova
6 sep. 2017,, 13:10   2114
Dodon pledează pentru atragerea de noi investiții germane în MoldovaPreședintele Republicii Moldova Igor Dodon pledează pentru atragerea de noi investiții germane în Moldova și propune organizarea în viitorul apropiat a Forumului Economic Moldo-german, pentru a discuta perspectivele de extindere a comerțului și de implementare a unor noi proiecte de cooperare. El a declarat a
Pingpongul continuă Dodon suspendă decizia lui Filip
6 sep. 2017,, 11:03   5359
Ping-pongul continuă: Dodon suspendă decizia lui FilipIgor Dodon a decis să suspende hotărîrea adoptată astăzi de Guvern privind participarea militarilor moldoveni la exercițiile militare din Ucraina, informează NOI.md. Dodon afirmă că pentru prima dată în calitate de șef al statului a decis să fac uz de dreptul său constituțional și să suspende actele Guvernulu
Dodon le interzice militarilor moldoveni să participe la exerciții în Ucraina DOC
5 sep. 2017,, 10:50   4799
Dodon le interzice militarilor moldoveni să participe la exerciții în Ucraina (DOC)Șeful statului a respins inițiativa Ministerului Apărării privind participarea a 57 de militari moldoveni la un stagiu de pregătire în Ucraina, informează NOI.md. Este vorba despre exercițiul multinațional „Rapid Trident”, care va avea loc în perioada 7-23 septembrie la Centrul de instruire militară "Iavoriov
Dodon La 24 septembrie vor avea loc proteste în întreaga țară
4 sep. 2017,, 14:30   3375
Dodon: La 24 septembrie vor avea loc proteste în întreaga țarăPreşedintele Igor Dodon a declarat că la 24 septembrie vor avea loc acţiuni de protest în întreaga republică, dar nu şi la Chişinău. Declaraţia a fost făcută vineri seara, într-o emisiune la postul de televiziune NTV-Moldova. Potrivit lui, acţiunile de protest programate pentru 24 septembrie "vor fi un p
Consiliul Suprem de Securitate fără spicher și premier
4 sep. 2017,, 10:02   24762
Consiliul Suprem de Securitate fără spicher și premierVictor Surugiu Eșecul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) de săptămîna trecută s-a transformat într-o nouă confruntare dintre președinție pe de o parte, și Parlament și Guvern pe de alta. Spicherul și premierul nu au fost de acord cu agenda ședinței CSS și au refuzat să vină la Președinție, iar ex
 Ce schimbări își propune să facă președinția în educație în noul an de studiu
2 sep. 2017,, 17:01   5936
Ce schimbări își propune să facă președinția în educație în noul an de studiuIeri pentru aproximativ 330 mii de elevi a început noul an de studii, manifestări cu ocazia primului sunet de clopoțel fiind organizate în peste 1200 de școli primare, gimnazii și licee din întreaga țară, transmite NOI.md În acest context, NOI.md a solicitat opinia consilierului președintelui în domeniul edu
Dodon a cerut de la SIS explicarea interdicției de intrare în Moldova a redactoruluișef al AiF
1 sep. 2017,, 12:21   6049
Dodon a cerut de la SIS explicarea interdicției de intrare în Moldova a redactorului-șef al "AiF"Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, comentînd interdicția de intrare în țară pentru redactorul ziarului „Argumentî i Faktî”, Igor Cerniak, a declarat, vineri, pentru Agenția RIA Novosti că a cerut de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al țării să prezinte informații în detalii, referitor
Mesajul președintelui cu ocazia începerii anului de studii
1 sep. 2017,, 11:20   2734
Mesajul președintelui cu ocazia începerii anului de studiiȘeful statului le-a adresat un mesaj de felicitare elevilor, părinților și profesorilor cu ocazia începerii anului de studii 2017-2018, comunică NOI.md. Igor Dodon a subliniat că elevii și studenții sînt speranța întregii țări, iar Moldova are viitor datorită lor. „Esențial este să acumulați cunoștințe, să în
Dodon a oferit noi distincții
31 aug. 2017,, 14:54   4629
Dodon a oferit noi distincțiiPreședintele țării, Igor Dodon a oferi noi distincții de stat, notează NOI.md. Despre aceasta a anunțat șeful statului într-o postare pe pagina sa oficială de facebook. ”Am înmînat înalte distincții de stat unor cetățeni ai Republicii Moldova, în conformitate cu decretele pe care le-am semnat anterior. Aceste
Șeful statului a participat la Festivalul costumului național
31 aug. 2017,, 11:00   4432
Șeful statului a participat la Festivalul costumului naționalÎn cadrul Festivalului a avut loc o expoziție a ținutelor moderne și a costumelor de sărbătoare a găgăuzilor, bulgarilor, moldovenilor și ucrainenilor. Cea mai veche rochie care a fost prezentată are 100 de ani. ”Găgăuzii, la fel ca și moldovenii acordă o atenție deosebită tradițiilor naționale și le t
Președintele țării a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare FOTO
31 aug. 2017,, 10:52   2741
Președintele țării a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare (FOTO)Președintele Republicii Moldova, Igor , a depus flori la monumetul lui Ștefan Cel Mare și Sfînt, cu ocazia sărbătorii ”Limba noastră”. ”Este o sărbătoare a limbii noastre istorice, așa cum a vorbit-o și marele domnitor Stefan cel Mare si Sfint - limba moldovenească. Așa cum este specificat și în Constituți
Igor Dodon a oferit distincţii de stat unui grup de militari FOTO
30 aug. 2017,, 16:50   2941
Igor Dodon a oferit distincţii de stat unui grup de militari (FOTO)Preşedintele Igor Dodon a oferit Ordinul "Credinţă Patriei" şi Medalia "Credinţă Patriei", precum şi Diplome unui grup de militari "pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, contribuţie la asigurarea pregătirii unităţilor şi subunităţilor şi înalt profesionalism".
Dodon nu acceptă numirea unui membru de partid la Ministerul Apărării
30 aug. 2017,, 11:40   3670
Dodon nu acceptă numirea unui membru de partid la Ministerul ApărăriiIgor Dodon susține că nu cunoaște ce candidat au identificat democrații pentru funcția de ministrul al Apărării. Declarația a fost făcută de șeful statului astăzi în urma ceremoniei militare dedicată aniversării a 26-a de la formarea Armatei Naționale, comunică Noi.md. Demnitarul a precizat că va respinge ori
Ce a discutat Dodon cu Muhametșin
30 aug. 2017,, 10:40   3431
Ce a discutat Dodon cu MuhametșinȘeful statului a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Farit Muhametșin, informează Noi.md. Igor Dodon spune că a discutat mai multe subiecte cu privire la politica internă şi externă a țării, însă nu a precizat dacă au fost abordate divergențele care au marcat în ultima perioa
Dodon îi amenință pe Candu și Filip cu revizuirea componenței CSS
29 aug. 2017,, 11:23   6757
Dodon îi amenință pe Candu și Filip cu revizuirea componenței CSSPreședintele Igor Dodon califică drept stranie decizia guvernării de a boicota ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate, informează Noi.md. Oficialul le-a reproșat lui Andrian Candu și Pavel Filip lipsa de curaj, întrucît în cadrul ședinței de astăzi urma a fi argumentată decizia de a-l declara p
Ce va face Igor Dodon pentru a menține relațiile bune cu Federația Rusă
29 aug. 2017,, 09:51   4410
Ce va face Igor Dodon pentru a menține relațiile bune cu Federația RusăPreşedintele Moldovei, Igor Dodon, va face tot posibilul pentru ca republica să menţină în continuare relaţii bune cu Federaţia Rusă. Despre aceasta Preşedintele a scris luni pe pagina sa de facebook, comentînd participarea sa la o emisiune la un post de televiziune privat.
Dodon a scos o fotografie din arhivă și a surprins internauții
29 aug. 2017,, 09:29   3998
Dodon a scos o fotografie din arhivă și a surprins internauțiiAstăzi, președintele Republicii Moldova și soția sa sărbătoresc 18 ani de căsătorie. Cu acest prilej, Igor Dodon a surprins internauții cu o poză din albumul său de amintiri. ”De 18 ani sunt fericit alături de soția mea, Galina. Căsătoria noastră a fost cea mai bună decizie în viața mea personală, mi-a ofe
Academicianul Teodor Furdui susține decizia Președintelui RM FOTO
29 aug. 2017,, 08:40   4753
Academicianul Teodor Furdui susține decizia Președintelui RM (FOTO)Reputatul om de știință, Teodor Frudui și-a declarat susținerea pentru inițiativele Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon în domeniul consolidării sistemului de cercetare din țară, notează NOI.md.
Dodon convoacă Consiliul Suprem de Securitate
28 aug. 2017,, 16:11   4260
Dodon convoacă Consiliul Suprem de SecuritateȘeful statului convoacă mîine, la ora 11.00, ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), informează Noi.md. După cum a anunțat anterior Igor Dodon, în cadrul ședinței vor fi examinate riscurile actuale de securitate la adresa țării. Menționăm că pe parcursul acestei luni, demnitarul a inspectat toate b
Dodon anunță o amplă acțiune de protest pe 24 septembrie
28 aug. 2017,, 13:32   13663
Dodon anunță o amplă acțiune de protest pe 24 septembriePe 24 septembrie, ziua în care urma să se desfășoare referendumul republican consultativ inițiat de președinte, Igor Dodon pregătește o amplă acțiuni de protest în toate raioanele țării, informează Noi.md. Demnitarul a precizat că în ciuda blocării acestei inițiative de către Curtea Constituțională, oameni
Dodon cere garanții de securitate
28 aug. 2017,, 09:11   5358
Dodon cere garanții de securitatePreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon ar putea veni cu o cerere către UE, OSCE și Rusia prin care să solicite garanții de securitate pentru țara noastră, notează NOI.md citînd o alocațiune a președintelui de pa facebook. “În ultima perioada situația din Republica Moldova este pe larg discutată în difer
Dodon a oferit noi distincții de stat
27 aug. 2017,, 16:00   4142
Dodon a oferit noi distincții de statPrețedintele Republicii Moldova, cu ocazia celor 26 de ani de independență a oferit mai multor personalități notorii din țara noastră distincții de stat, notează NOI.md. Pentru merite deosebite față de stat, muncă îndelungată și prodigioasă în diverse domenii, înalte calități profesionale și activitate intens
Dodon face dedicații muzicale pe facebook VIDEO
27 aug. 2017,, 11:02   3701
Dodon face dedicații muzicale pe facebook (VIDEO)Președintele Republicii Moldova, în ajunul Zilei Indepedenței a venit cu o dedicație pentru toți moldovenii. ”În anul 2011 personal am lansat Campania Națională Iubesc Moldova, iar această piesă a fost prima care a apărut atunci cu suportul nostru. Frumos cîntec, versuri profunde actuale pentru toate timpuril
Dodon a blocat proiectul ce vizează sărbătoarea Ziua Europei
27 aug. 2017,, 09:15   3564
Dodon a blocat proiectul ce vizează sărbătoarea Ziua EuropeiPreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon anunță blocarea amendamentelor aprobate de către Parlament în Codul Muncii, potrivit căruia data de 9 mai, pe lîngă Ziua Victoriei, să fie sărbătorită și Ziua Europei, informează life.ru, citat de UNIMEDIA. Potrivit lui Dodon, în Republica Moldova data de 9 mai a fo
Noi proiecte de colaborare dintre Moldova și Rusia FOTO
26 aug. 2017,, 18:46   3468
Noi proiecte de colaborare dintre Moldova și Rusia (FOTO)Întîlnire importantă a trimișilor prezidențiali cu oficiali ruși. Consilierii prezidențiali Corneliu Popovici și Ion Perju, au avut o întîlnire cu reprezentanții Dumei regionale Tomsk din Federația Rusă Vitaly Ogleznev, președintele Comitetului pentru legislație, administrație publică și securitate și Aleksan
Dodon explică în ce constă misiunea sa principală
26 aug. 2017,, 11:33   4360
Dodon explică în ce constă misiunea sa principală“Avînd în vedere amenințările la adresa păcii, menționate mai sus, consider că misiunea mea cea mai importantă acum e să descurajez orice tentativă de provocare a unui nou conflict armat pe Nistru”, a declarat șeful statului într-un interviu pentru IPN, notează Noi.md. El a menționat că își dorește ca următoa
Trump și Putin lau felicitat pe Dodon cu ocazia Zilei Independenței
25 aug. 2017,, 15:02   2561
Trump și Putin l-au felicitat pe Dodon cu ocazia Zilei IndependențeiPreședintele Federației Ruse Vladimir Putin l-a felicitat pe Igor Dodon cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova. "Vă urez, dragă Igori Nicolaevici, sănătate puternică și succese, iar conaționalilor Dumneavoastră- pace, bunăstare și prosperare", a transmis într-o scrisoare oficială Vladimir Putin.
Germania India și Emiratele Arabe vor avea ambasadori noi în Moldova
25 aug. 2017,, 15:01   2315
Germania, India și Emiratele Arabe vor avea ambasadori noi în MoldovaAstăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale la Reședința de Stat, președintele Igor Dodon a primit scrisorile de acreditare din partea a trei ambasadori noi. Este vorba despre E.S. Ramesh Chandra, ambasador al Republicii India, E.S. Julia Monar, ambasador al Republicii Federale Germania și E.S. Salem Ahmed Sale
Krasnoselski despre reprezentarea intereselor Transnistriei în ONU
25 aug. 2017,, 14:32   2947
Krasnoselski despre reprezentarea intereselor Transnistriei în ONUFederaţia Rusă ar putea reprezenta la ONU interesele Transnistriei. Dacă Moldova pune la ONU problema retragerii pacificatorilor ruşi din Transnistria, de ce în situaţia aceasta să nu fie pusă la ONU problema recunoaşterii Transnistriei?". (Vadim KRASNOSELSKI, preşedintele autoproclamatei RMN).
Nimeni nu ne va lua victoria Igor Dodon
25 aug. 2017,, 11:39   2038
Nimeni nu ne va lua victoria! – Igor DodonPreședintele țării noastre, Igor Dodon, a rostit un discurs scurt, dar mișcător în cadrul concertului dedicat Zilei eliberării Moldovei de fascism. Igor Dodon a menționat că poporul moldovean are cu ce se mîndri atîta timp, cît are astfel de veterani și astfel de victorii în spate. - Sînt convins că împ
Dodon nu va promulga încă o lege
25 aug. 2017,, 09:51   5068
Dodon nu va promulga încă o legePreşedintele Igor Dodon a avut joi o întrevedere cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Republica Moldova. După întrevedere, şeful statului a scris pe pagina sa de facebook că sindicaliştii nu sînt de acord cu prevederile Legii nr. 188 pentru modificarea şi completarea Codului Muncii, care a fost ad
Dodon Sînt oare pregătite autoritățile să își asupe o eventuală destabilizare
25 aug. 2017,, 09:21   4898
Dodon: Sînt oare pregătite autoritățile să își asupe o eventuală destabilizareOperaţiunea de menţinere a păcii pe Nistru în formatul existent trebuie să continue, consideră Preşedintele Moldovei, Igor Dodon. Șeful statului a scris această opinie pe pagina sa de facebook, după ce joi a vizitat compania infanterie independentă a Forţelor de Menţinere a Păcii a Republicii Moldova, disloca
Preşedintele RM a depus flori la memorialul Eternitate
24 aug. 2017,, 12:50   2584
Preşedintele RM a depus flori la memorialul "Eternitate" Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a depus flori la Memorialul Gloriei Militare "Eternitate" din Chişinău, marcînd cea de-a 73-a aniversare a Operaţiunii Iaşi-Chişinău. El a spus că această dată este "o zi măreaţă de eliberare a ţării de sub ocupaţia fascistă". "Fiecare are dreptul la opinia proprie şi la l
Cutremure stiri: 504