X 
Cutremure stiri: 505

Zagorodnîi: Avem suspiciuni că deciziile Parlamentului rămîn valabile doar pe hîrtie

30 apr. 2015,, 11:10   Politică
2602 0

Foto: noi.md

Deși a trecut mai mult de o lună de la ședința închisă a Parlamentului în care a fost examinat raportul Comisiei de anchetă privind situația de la BEM, încă nu e clar dacă măsurile adoptate au fost executate de Guvern. Despre acest lucru a anunțat astăzi deputatul comunist Anatol Zagorodnîi, notează NOI.md.

Deputatul comunist le-a cerut astăzi conducătorilor instituțiilor responsabile să dea explicații cu privire la modul în care au fost implementate acțiunile.

„Avem mari suspiciuni că ceea ce am adoptat în Parlament, acele hotărîri, vor rămîne doar pe hîrtie. Solicităm în regim de urgență ca instituțiile vizate în acel raport să ofere explicații dacă au aplicat acțiunile prevăzute în acel raport, măsurile pe care noi le-am adoptat”, a precizat Zagorodnîi la ședința de astăzi a Parlamentului.

În context, spicherul Andrian Candu a menționat că raportul Comisiei de anchetă privind elucidarea situaţiei de pe piaţa financiară şi valutară va fi publicat chiar astăzi. Totodată, Comisia economie, buget și finanțe „va supraveghea cum au fost aplicate măsurile”, a precizat Candu.

„Vă asigur că toate instituțiile au aplicat acele măsuri, poate doar cu mici rezerve”, a precizat șeful Comisiei economie, Ștefan Creangă.

Totodată, reprezentanții fracțiunii socialiștilor au cerut ca astăzi, în plenul Parlamentului, să fie audiat raportul companiei internaționale de audit „Kroll”. Propunerea a fost însă respinsă de majoritatea parlamentară, o decizie finală în acest sens urmînd a fi luată astăzi de Biroul permanent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав