X 
Cutremure stiri: 505

Turcia ar putea organiza alegeri parlamentare anticipate, în contextul impasului politic

14 aug. 2015,, 23:00   Externe
3309 0

Foto: srsvc.com

Turcia ar putea organiza alegeri parlamentare anticipate, afirmă premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, în contextul în care Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) nu a reuşit să ajungă la un acord cu Partidul Republican (CHP) pentru formarea guvernului, informează site-ul agenţiei Bloomberg.

Partidul AKP, fondat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, a pierdut majoritatea parlamentară în urma alegerilor din iunie. Negocierile cu Mişcarea Naţionalistă (MHP) au eşuat din start, din cauza disensiunilor privind rolul lui Erdogan în guvernarea ţării.

Joi, se pare că şi negocierile cu Partidul Republican au eşuat, pe fondul disensiunilor privind politicile economice şi în materie de educaţie.

"Probabilitatea organizării alegerilor anticipate a crescut. De fapt, a devenit cam unica opţiune", a declarat Davutoglu după întîlnirea de două ore pe care a avut-o cu liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu.

Criza politică de la Ankara intervine în contextul în care armata turcă a declanşat operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în Siria, şi a militanţilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), în nordul Irakului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав