Care este diferența dintre abordările "estului și vestului" față de desfășurarea negocierilor?

Estul și vestul au abordări diferite față de negocieri, atît în conflictele locale din Europa de Est, cît și pe scena mondială.

Asupra acestui lucru a atras atenția Alexandr Stahurski, expert la Centrul pentru Studii Strategice și Reforme Centrul pentru Studii Strategice și Reforme, relatează Noi.md.

El a menționat că subiectul rolului Chinei într-o lume în schimbare rapidă, pe fondul operațiunilor militare din Ucraina, atinge un nou nivel. Se exprimă din ce în ce mai multe opinii politice și de experți, în care Rhinei i se acordă rolul de "principalul pacificator", atît în conflictul local din Europa de Est, cît și pe scena mondială.

Drep exemplu al diferenței de abordare a negocierii între "est și vest", după toate probabilitățile, poate servi fragmentul din cartea "Despre China" de Henry Kissinger:

"Acum, cînd ambele părți se gîndeau la dezvoltarea relațiilor, diferențele în stilul de negocieri au devenit un factor important. Delegația chineză a folosit diplomația, încercînd să lege elemente politice, militare și psihologice într-un singur nod al unui plan strategic comun. Pentru ei, diplomația însemna dezvoltarea unui principiu strategic. Ei nu au acordat o importanță deosebită procesului de negocieri ca atare, nu au considerat deschiderea acestor negocieri concrete drept un eveniment care ar putea duce la unele transformări semnificative. Ei nu cred că relațiile personale pot influența deciziile lor, deși se pot baza pe conexiunile lor pentru a-și facilita propriile eforturi. Ei nu au probleme emoționale cu privire la situațiile de impas, consideră astfel de situații drept un mecanism inevitabil al diplomației. Ei salută gesturile de bunăvoință numai dacă servesc unui anumit scop sau sînt de natură tactică. Și ei urmăresc cu răbdare interlocutorul nerăbdător, crezînd că timpul este de partea lor.

Abordarea diplomatului american diferă radical. Pentru politicienii americani, principalul lucru va fi diferența, dacă nu separarea completă între astfel de faze de acțiune precum utilizarea forței militare și utilizarea diplomației. Acțiunile militare sînt considerate ca cele care crează uneori condiții pentru negocieri, dar dacă negocierile sînt inițiate, acestea sunt considerate ca cele care se dezvoltă în conformitate cu legile lor interne. De aceea, la începutul negocierilor, Statele Unite au redus operațiunile militare în Coreea și au convenit să oprească bombardamentele în Vietnam, înlocuind de fiecare dată metoda de convingere cu presiuni și reducînd stimulentele materiale în detrimentul factorilor nemateriali. Diplomația americană preferă de obicei specificul generalului, practica abstractului. De la ea se cere "flexibilitate"; ea simte nevoia de a găsi o cale de ieșire din impas prin prezentarea de noi propuneri, provocînd astfel neintenționat noi situații de impas care necesită noi propuneri. Astfel de tactici pot fi adesea folosite de adversarii duri pentru a urmări o politică de amînare”.