Noutăţi

sănătate

Remedii populare împotriva țînțarilor
31 aug. 2023,, 23:00  
Remedii populare împotriva țînțarilorRemediile din farmacii împotriva țînțarilor sînt scumpe și variate. Cu toate acestea, există modalităţi eficiente de a face față înțepăturilor de țînțar şi am testat efectul lor. Pe primul loc seaflă soluţia de bicarbonat de sodiu. O jumătate de linguriță se dizolvă într-o cană de apă. Ungeți locul înțepat
Beneficiile căpșunilor
31 aug. 2023,, 22:00  
Beneficiile căpșunilorCăpșunile sînt un alergen puternic. Persoanele predispuse la alergii ar trebui să reducă consumul de căpşuni, sau să bea după consumul lor iaurt. În cazuri severe, ar trebui să refuze complet la căpşuni. Cu prudenţă extremă ar trebui să consume aceste delicioase fructe femeile gravide şi copiii. Contraindi
Miturile despre lapte
30 aug. 2023,, 04:30  
Miturile despre lapteS-ar părea că nimic nu ar putea păta reputaţia laptelui, care de zeci de ani ocupă poziţii de top în clasamentul produselor folositoare. Cu toate acestea, oamenii de știintă consideră că laptele de vacă nu este chiar atît de folositor cum ne-am deprins să credem. În primul rînd, laptele nu întărește sistem
5 afecțiuni care se acutizează în aprilie
30 aug. 2023,, 03:30  
5 afecțiuni care se acutizează în aprilieAcutizarea de primăvară este tipică pentru aproape toate bolile cronice. Motivele sînt clare: organismul este slăbit după iarnă, fructele şi legumele în acest moment își pierd vitaminele și valoarea lor calorică, iar fluctuaţiile presiunii atmosferice şi creșterea radiaţiei solare nu sînt favorabile stării
Cultura fizică împotriva vîrstei
30 aug. 2023,, 02:30  
Cultura fizică împotriva vîrsteiSe crede că persoanelor în vîrstă le sînt contraindicate exerciţiiile fizice. Însă acest lucru nu este adevărat: recent a fost demonstrat că astfel de exerciţii pot fi foarte eficiente şi la o vîrsta înaintată, şi, prin urmare, dacă se poate spune astfel, amîna instalarea bătrîneţii. Există o părere că exe
Guma de mestecat la fel de eficientă ca aţa dentară
27 aug. 2023,, 23:31  
Guma de mestecat, la fel de eficientă ca aţa dentarăGuma de mestecat poate fi la fel de eficientă în înlăturarea bacteriilor dăunătoare din cavitatea bucală ca aţa dentară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi. Studiul, care a fost publicat în revista Plos One, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Groningen, Olanda, infor
Cît trebuie să fie pulsul normal și cum îl poți măsura
27 aug. 2023,, 20:30  
Cît trebuie să fie pulsul normal și cum îl poți măsuraDe fiecare dată cînd faci mișcare ai impresia că o să-ți sară inima din piept? S-ar putea ca acest lucru să fie normal și să nu ai niciun motiv de îngrijorare. Iată ce înseamnă un puls normal și cum îl poți măsura, astfel încît să știi cînd trebuie să îți faci griji pentru sănătatea ta. Pulsul normal difer
Un cîine pe post de animal de companie îi protejeaza pe copii de astm și alergii
27 aug. 2023,, 00:27  
Un cîine pe post de animal de companie îi protejeaza pe copii de astm și alergiiUn nou studiu indică existența unei relații între deținerea unui cîine drept animal de companie și scăderea riscului pentru copii de îmbolnăvire de astm sau de diferite alergii, conform unui material publicat de Wall Street Journal. Oamenii de știință care au participat la acest studiu susțin că răspunsul
Ce se întîmplă în corpul nostru cînd înghiţim o gumă de mestecat
26 aug. 2023,, 23:31  
Ce se întîmplă în corpul nostru cînd înghiţim o gumă de mestecatMitul conform căruia o gumă de mestecat înghiţită nu poate fi metabolizată de organism, aşa că poate rămîne şi ani de zile în stomac, a fost demontat şi explicat de un medic specialist în nutriţie şi de un gastroenterolog. Nutriţionistul american Gerry Mullin a explicat, pentru publicaţia Woman’s Health, c
3 cele mai sănătoase sucuri
26 aug. 2023,, 22:30  
3 cele mai sănătoase sucuriNumeroase studii au arătat că, dacă incluzi sucurile naturale în alimentație, îți îmbunătățești considerabil sănătatea și capacitatea de concentrare. Află care sunt cele mai sănătoase sucuri. 1. Sucul de morcovi Sucul de morcovi se numără printre cele mai sănătoase băuturi naturale, pe care ți se poți f
Depistarea legumelor și fructelor nocive
26 aug. 2023,, 21:30  
Depistarea legumelor și fructelor nocivePractic nu acumulează nitraţi aşa legume, cum ar fi varza de Bruxelles, fasolele, cartofii, roşiile şi ceapa. Ne-am obişnuit să considerăm legumele şi fructele drept produse alimentare sănătoase. Din păcate, din cauza unei varietăţi de nitraţi şi pesticide, beneficiul consumării alimentelor vegetale devine
Ce se întîmplă cu bunicii care petrec mult timp cu nepoţii
26 aug. 2023,, 20:30  
Ce se întîmplă cu bunicii care petrec mult timp cu nepoţiiUn lucru foarte important în viețile tuturor este familia, pentru că oferă sprijin și îți îmbunătățește calitatea vieții. Beneficiile unei familii sînt de ordin fizic și psihic, iar o familie unită ține la distanță singurătate. Cei care sînt izolați au, de cele mai multe ori, probleme grave, pentru că sînt
Au fost numite principalele beneficii ale strugurilor
21 aug. 2023,, 01:30  
Au fost numite principalele beneficii ale strugurilorSemințele de struguri conțin vitaminele A, E și K, precum și uleiuri naturale. Aceste substanțe contribuie la întărirea celulelor și au un efect anti-îmbătrînire. Cu toate acestea, fructele trebuie consumate împreună cu semințele, atunci ele vor aduce mai multe foloase.
Concluzia cercetătorilor De ce e foarte important timpul petrecut în natură
21 aug. 2023,, 00:30  
Concluzia cercetătorilor: De ce e foarte important timpul petrecut în naturăDin cauza programului super aglomerat, mulți dintre noi nu mai avem timp să ne plimbăm prin natură. Însă, un studiu arată că cîteva ore petrecută în natură au un efect uimitor asupra organismului tău. Mai mult, persoanele care petrec mai mult de 120 de minute pe săptămînă în natură au șanse mult mai mar
Aspirina primul ajutor în caz de insolaţie
20 aug. 2023,, 00:30  
Aspirina - primul ajutor în caz de insolaţieInsolaţia, alături de arsurile solare şi lipotimie (leşin de scurtă durată, fără oprirea respiraţiei şi a activităţii cardiace) sînt probleme care apar în urma expunerii prelungite la soare. Cea mai comună afecţiune este insolaţia, care apare după expunerea prelungită la soare şi se manifestă prin cefalee,
7 dureri pe care nu ar trebui să le ignori
19 aug. 2023,, 22:30  
7 dureri pe care nu ar trebui să le ignoriDe obicei, o durere de cap este o simpla durere de cap si arsurile stomacale sunt doar un semn ca treci cam des pe la fast food. Totusi uneori suferintele uzuale pot ascunde cauze mai grave. Durerea este un semnal de alarma ca ceva nu este in regula. Adesea, cam stii care ar putea fi motivele din spatele
Bolile periculoase care pot duce la deces nu au simptome
19 aug. 2023,, 21:30  
Bolile periculoase care pot duce la deces nu au simptomeBolile fără simptome imediate, care nu sînt depistate la timp, pot evolua, conducînd uneori la deces. Iată care sînt aceste boli periculoase.
Maria Bumbu Primul meu 1 septembrie ma găsit imobilizată întrun scaun cu rotile
18 aug. 2023,, 18:26  
Maria Bumbu: ”Primul meu 1 septembrie m-a găsit imobilizată într-un scaun cu rotile”Istoria de viață a unor oameni poate fi o lecție de viață pentru fiecare dintre noi. O spunem de fiecare dată cînd aflăm istoria unui nou protagonist a rubricii ”Adevărații eroi”. Istoria eroinei de astăzi este despre putere, sîrguință și foarte multă muncă - muncă pentru visul de a putea merge și a duce o
Planta asemănătoare orezului cu efecte terapeutice excepţionale
17 aug. 2023,, 03:32  
Planta asemănătoare orezului, cu efecte terapeutice excepţionale Hrișca este o cereală asemănătoare orezului, chiar dacă boabele seamănă cu cele de grîu. Are gust dulce-aromat. Hrișca se prepară la fel ca orezul sau alte cereale, prin fierbere. 200 g boabe de hrișcă, bine spălate și acoperite cu apă, după circa doua ore, adică după ce se umflă, pot fi consumate ca atare
Telefonul mobil provoacă insomnie
17 aug. 2023,, 01:30  
Telefonul mobil provoacă insomnieCercetătorii suedezi au descoperit că conversațiile la telefonul mobil înainte de somn afectează negativ sănătatea, provocînd dureri de cap, insomnie, dispersarea atenției, relatează UNN. Investigația a durat un an și jumătate. Experimentul a implicat 35 de barbati și 36 de femei cu vîrsta între 18 și 45 d
YouTube face actualizări Ce trebuie să știi dacă ai cont pe platformă
16 aug. 2023,, 23:30  
YouTube face actualizări: Ce trebuie să știi, dacă ai cont pe platformăNoile orientări YouTube stabilesc modul în care va fi revizuit conținutul de sănătate. Internetul este o sursă de multe lucruri, cum ar fi rețete delicioase, oferte tehnologice și dezinformare oribilă. Aceasta din urmă se răspîndește adesea prin site-urile de social media. În acest moment, YouTube ale
De ce să pui bicarbonat de sodiu în zeamă de lămîie
14 aug. 2023,, 04:01  
De ce să pui bicarbonat de sodiu în zeamă de lămîieDe ce să pui bicarbonat de sodiu în zeamă de lămîie. Amestecul are numeroase beneficii. Bicarbonatul de sodiu este un ingredient magic cu o listă impresionantă de beneficii pentru sănătatea corpului, este folosit și în arta gastronomiei, dar este recomandat și în multe tratamente de înfrumusețare. În ac
Fructul de aur şi foloasele acestuia
14 aug. 2023,, 01:00  
Fructul de aur şi foloasele acestuiaFructul de aur, galben ca Soarele, cu numeroase virtuţi vindecătoare, multe ştiute, altele uitate sau poate nedescoperite. Încă din Antichitate, lămîia era foarte apreciată, fiind considerată antidot împotriva otrăvirii, ceea ce ştiinţa a confirmat ulterior. Bogată în vitamine precum A, B1 şi B2, dar ma
Efectele miraculoase ale porumbului fiert
14 aug. 2023,, 00:00  
Efectele miraculoase ale porumbului fiertTotuşi, pe lîngă faptul că este gustos, porumbul este şi foarte sănătos. Mai exact, acesta protejează inima, rinichii, ficatul, sistemul nervos şi conferă vitalitate pe termen lung. De asemenea, cercetările au arătat că porumbul fiert îşi păstrează vitaminele şi aminoacizi într-o proporţie foarte mare, cee
Apa de mare un tratament minune
13 aug. 2023,, 23:00  
Apa de mare, un tratament minuneApa de mare, un tratament miraculos. Băile în apa de mare fortifică și protejează oganismul, asigurînd, în același timp, efecte benefice și asupra tonusului muscular și sănătății sistemului nervos. Apa de mare este considerată un adevarat “izvor de sănătate” datorită sărurilor minerale din compozitie sa ca
Peroxidul de hidrogen Lucruri pe care ar trebui să le cunoașteți
13 aug. 2023,, 05:00  
Peroxidul de hidrogen. Lucruri pe care ar trebui să le cunoaștețiDupă ce veți citi acest articol, veți cumpăra cu siguranță peroxid de hidrogen (apă oxigenată) și îl veți păstra la bucătărie sau în baie, deoarece este, de fapt, unul dintre cele mai universale produse. Peroxidul de hidrogen poate fi utilizat în bucătărie, pentru curățarea casei, ajutor stomatologic, buna
Cît de des ar trebui să îți speli așternuturile pe timp de vară și iarnă
13 aug. 2023,, 02:01  
Cît de des ar trebui să îți speli așternuturile pe timp de vară și iarnăDormim zilnic în ele, dar cu toate astea le spălăm doar o dată la două săptămîni – este vorba despre așternuturile de pat. Dacă și tu le speli de două ori pe lună – sau chiar mai rar – atunci ar fi bine să îți schimbi acest obicei. Neil Robinson, Chief Sleep Officer la Sealy UK, a explicat: „O persoa
Care este cel mai bun antioxidant al verii
13 aug. 2023,, 00:00  
Care este cel mai bun antioxidant al veriiEste antioxidantul vedetă al verii, mai puternic decît celebra vitamină C, explică un cunoscut nutriționist. Cele mai recente studii în domeniu demonstrează că este un fitonutrient care previne apariţia celulelor canceroase şi încetineşte dezvoltarea acestora, spune nutriționistul Wasim Nazer pentru Doctor
Superalimente ale lunii august pe care e bine sa le consumi
12 aug. 2023,, 23:00  
Superalimente ale lunii august pe care e bine sa le consumiDin punct de vedere calendaristic, august este ultima luna de vara și aduce pe masă oamenilor o mulțime de alimente care pot face oricînd parte dintr-o dietă sănătoasă. Iată care sînt superalimentele lunii august pe care ar fi bine să le consumi: 1. Zemosul De ce ne place: o porție conține numai 46 de
Studiu 5000 de pași pe zi sînt de ajuns pentru a ne menține sănătatea
10 aug. 2023,, 00:28  
Studiu: 5.000 de pași pe zi sînt de ajuns pentru a ne menține sănătateaDe mult timp se spune că 10.000 de pași pe zi este numărul magic de care aveți nevoie pentru a vă menține în formă și sănătoși – dar un nou studiu arată că mai puțin de 5.000 de pași ar putea fi suficient pentru a vedea un beneficiu, transmite BBC. Analiza a peste 226.000 de persoane din întreaga lume a ar
Un neurolog de 101 ani șia împărtășit secretele pentru o viață lungă
9 aug. 2023,, 23:45  
Un neurolog de 101 ani și-a împărtășit secretele pentru o viață lungăUn neurolog care încă profesează la vîrsta de 101 de ani și-a împărtășit secretele pentru o viață lungă și fericită – inclusiv să rămîi interesat de familie și să muncești și să rămîi productiv, relatează Business Insider. Dr. Howard Tucker, care lucrează la cîteva spitale și clinici din Cleveland, s-a născut
O femeie a ajuns paralizată după administrarea vaccinului
8 aug. 2023,, 15:24  
O femeie a ajuns paralizată după administrarea vaccinuluiÎn urma unui vaccin efectuat la vîrsta de doi ani, viața sa s-a schimbat radical. A rămas cu paralizie cerebrală infantilă. Cu toate acestea, Maria Malcoci din Chișinău a reușit să se căsătorească, să devină mama unei fetițe, iar pe alta să o înfieze. Acum, femeia locuiește de una singură, după ce a divorțat
Ce complicații pot apărea dacă folosim excesiv tastatura și mouseul
6 aug. 2023,, 01:00  
Ce complicații pot apărea dacă folosim excesiv tastatura și mouse-ulOmul modern stă peste 8 ore la birou, în fața unui calculator. Dincolo de afectarea vederii, mai sînt cîteva probleme serioase, care se răsfrîng asupra stării noastre de sănătate.
Ce semne îţi transmite corpul dacă mănînci prea sărat
30 iul. 2023,, 23:00  
Ce semne îţi transmite corpul, dacă mănînci prea săratMănînci prea sărat - află că nu doar tensiunea arterială crescută este un semnal de alarmă. Există mai multe simptome care ţi-ar putea arăta că mănînci prea sărat. Descoperă 5 astfel de semne: Consumul excesiv Dacă observi că ţi se umflă degetele şi inelele stau strîns pe ele, e semn că ar trebui să la
Ce alimente te ajută să adormi
30 iul. 2023,, 22:40  
Ce alimente te ajută să adormiÎnainte de a recurge la somnifere pentru a reuşi să te odihneşti suficient, ar trebui să încerci să faci cîteva schimbări în dietă. Nutriționiștii britanici au stabilit care produse sint recomandate pentru un somn bun. Dacă suferi de insomnii, ar trebui să ai grijă cît şi ce alimente consumi la masa de sea
Tipurile de miere și recomandările lor pentru diferite afecțiuni
30 iul. 2023,, 00:20  
Tipurile de miere și recomandările lor pentru diferite afecțiuniMierea este unul dintre cele mai valoroase produse pe care le oferă natura. Bogată în antioxidanți, vitamine și minerale, ,,înzestrată” cu proprietăți curative, antiinflamatoare, antibacteriene și imunostimulatoare, mierea este un panaceu pentru diverse afecțiuni. Trebuie să știi că există diferite tipuri
Depresia Consumați fructe
24 iul. 2023,, 01:00  
Depresia? Consumați fructeEste binecunoscut faptul că dulciurile concentrate ne îmbunătăţesc starea de spirit. Am putea deduce de aici că, atunci cînd ne confruntăm cu stări depresive, ar trebui să mîncăm ciocolată sau prăjituri. Ei bine, această măsură nu este una corectă, atrag atenţia specialiştii. Alimentele bogate în carbohidr
Trei băuturi energizante cu care poți înlocui cafeaua de dimineață
24 iul. 2023,, 00:30  
Trei băuturi energizante cu care poți înlocui cafeaua de dimineațăFie ca vrei sa combati dependenta de cafea, fie ca vrei, pur si simplu, o alternativa pentru bautura cu care iti incepi dimineata, nu ar strica sa stii ce bauturi au acelasi efect energizant ca si cafeaua. In primul rand, este esential sa renunti la zaharul consumat la primele ore ale diminetii intrucat el
Smochinele uscate Cum să le folosești pentru ascăpa de mai multe probleme de sănătate
23 iul. 2023,, 00:30  
Smochinele uscate. Cum să le folosești pentru ascăpa de mai multe probleme de sănătateRețeta pentru smochine uscate în ulei de măsline este un remediu uimitor, natural și sigur pentru multe boli! Acest remediu vă va ajuta să scăpați de următoarele probleme de sănătate: probleme de stomac hemoroizi constipație nivel ridicat de colesterol Continuare: ecology.md
Semne clare că ai lipsă de calciu
22 iul. 2023,, 22:00  
Semne clare că ai lipsă de calciuCalciul este componenta esenţială a oaselor şi a dinţilor, ajută la coagularea normală a sîngelui, dar şi la buna funcţionare a nervilor, muşchilor şi a glandelor endocrine. Amorţeala feţei şi a membrelor, furnicăturile, dar şi palpitaţiile, hipotensiunea, tetania (contracţii prelungite ale muşchilor mîini
Miracolul ecologic al porumbului
22 iul. 2023,, 20:00  
Miracolul ecologic al porumbuluiCu 80 000 de ani în urmă, indigenii din Mexic au început să cultive strămoşul sălbatic al porumbului – maisul – aşa se numeşte această plantă în mai multe limbi ale lumii. Odată cu dezvoltarea agriculturii, a avut loc procesul de selecţie a soiurilor rezistente la frig, timpurii şi cu seminţe mari, precum şi
Johnny Depp a leșinat în camera sa de hotel
22 iul. 2023,, 16:40  
Johnny Depp a leșinat în camera sa de hotelJohnny Depp și trupa sa, Hollywood Vampires, au fost nevoiți să anuleze în ultima clipă concertul de la Budapesta. Lui Johnny Depp i s-a făcut atît de rău încît a leșinat în camera sa de hotel, unde a trebuit să cheme un medic și nici măcar nu au putut ajunge pe scenă, scrie kanald.ro. Arena era plină de f
Exista sau nu pericol de radiații ionizante pe teritoriul Moldovei Explicația Agenției de Mediu
19 iul. 2023,, 11:15  
Exista sau nu pericol de radiații ionizante pe teritoriul Moldovei. Explicația Agenției de MediuÎn perioada 7 - 13 iulie 2023, nivelul fondului radioactiv al mediului în Republica Moldova este în continuare stabil. În acest sens, Agenția de Mediu informează că, nu există riscuri iminente pentru populație privind o eventuală expunere la radiații ionizante, valorile fondului radioactiv aflîndu-se la nivel
Tulburarea de care poţi suferi fără să îţi dai seama
18 iul. 2023,, 04:30  
Tulburarea de care poţi suferi fără să îţi dai seamaPersoanele care îşi schimbă constant stările de dispoziţie, oscilînd între euforie şi depresie, ar putea suferi de tulburare bipolară. Primele simptome apar în jurul vîrstei de 18 ani, dar tulburarea este diagnosticată mai tîrziu, transmite gandul.info Treci uşor de la stări de euforie la depresie şi nu şt
Eşti obosită Mazărea verde îţi vine în ajutor
18 iul. 2023,, 01:30  
Eşti obosită? Mazărea verde îţi vine în ajutor!Vara este anotimpul când natura te alintă cu cele mai benefice fructe şi legume. Pe lângă cartofi noi şi verdeţuri, uite că şi mazărea verde devine din ce în ce mai accesibilă.
Produsele alimentare care nu se strică mulți ani
17 iul. 2023,, 04:30  
Produsele alimentare care nu se strică mulți aniGarantat ți s-a întîmplat să îți pui aceste întrebări: zahărul are cu adevărat o dată de expirare? Dacă nu, de ce este înscrisă pe fiecare ambalaj în care vine împachetat? Răspunsul la această întrebare și o lista de alte 8 alimente care nu se strică niciodată sau care durează foarte mult, în articolul de
Alimente care îţi afectează dantura VIDEO
17 iul. 2023,, 03:30  
Alimente, care îţi afectează dantura (VIDEO)Ştiai că o o parte dintre alimentele pe care le includem în alimentaţie ne pot afecta dantura, în timp ce altele sînt de ajutor? Îţi spunem în rîndurile următoare care sînt cele pe care trebuie să le consumi mai des şi cele pe care să le eviţi pe cît posibil. ,,Alimentele ne pot fi aliaţi de toată încred
De ce ar trebui să consumăm alimente fermentate
16 iul. 2023,, 23:00  
De ce ar trebui să consumăm alimente fermentateConsumul de alimente fermentate este asociat cu beneficii in prevenirea afectiunilor cardiovasculare sau metabolice precum diabetul, dar si cu imbunatatiri la nivelul sistemului imunitar si cognitiv. Bauturile si alimentele fermentate sunt rezultatul unui proces natural, prin care materiile prime din conti
Medicamentul natural împotriva indigestiei şi infecţiilor respiratorii
16 iul. 2023,, 22:01  
Medicamentul natural împotriva indigestiei şi infecţiilor respiratoriiLeuşteanul este o plantă utilizată din cele mai vechi timpuri în gastronomie, dar şi datorită proprietăţilor sale medicinale extraordinare. Adăugat frecvent în supe ori ciorbe, leuşteanul are un gust pronunţat, similar într-o anumită măsură cu ţelina, care se potriveşte de minune şi în mîncărurile pe bază
Băuturile light se asociază cu un risc crescut de diabet
16 iul. 2023,, 04:30  
Băuturile light se asociază cu un risc crescut de diabetBăuturile îndulcite light s-ar putea asocia cu un risc crescut de diabet, potrivit unui studiu publicat la Paris. Desfăşurat de cercetători francezi pe 66.188 femei, ţinute sub observaţie din 1993, studiul a confirmat existenţa unei legături între băuturile îndulcite şi diabetul de tip 2 (cel mai frecvent).
sănătate
Cutremure stiri: 507