X 

Noutăţi

NATO

NATO și UE vor să coopereze mai mult în special în domeniul serviciilor de informații
14 mai. 2015,, 19:00  
NATO și UE vor să coopereze mai mult, în special în domeniul serviciilor de informații Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunea Europeană (UE), confruntate cu o Rusie din ce în ce mai agresivă și cu amenințarea jihadistă, vor să-și consolideze cooperarea, în special în materie de servicii de informații, relatează France Presse. 'Suntem înconjurați de provocări care ne
Exerciţii militare comune ale NATO cu Ucraina
14 mai. 2015,, 05:00  
Exerciţii militare comune ale NATO cu Ucraina NATO va efectua exerciţii militare comune cu Ucraina în această toamnă, a anunţat miercuri, la Antalya, în Turcia, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează agenţia rusă Sputnik în pagina electronică, conform Mediafax. "Ucraina va participa, de asemenea, la exerciţii
Stoltenberg NATO este îngrijorată de declarațiile Rusiei cu privire la posibila amplasare de arme nucleare în Crimeea
13 mai. 2015,, 23:00  
Stoltenberg: NATO este îngrijorată de declarațiile Rusiei cu privire la posibila amplasare de arme nucleare în Crimeea Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este îngrijorată de declarațiile Rusiei cu privire la posibila staționare de arme nucleare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de către Rusia, a declarat miercuri secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, după reuniunea Comisiei NATO-Ucraina
Armata Ucrainei va ajunge la standardele NATO în doi ani
13 mai. 2015,, 20:00  
Armata Ucrainei va ajunge la standardele NATO în doi ani Fondurile fiduciare create de NATO la Summitul din Ţara Galilor, în septembrie 2014, urmează să aducă forţele armate ucrainene la standardele Alianţei Nord-Atlantice în doi ani, informează o sursă din cadrul blocului militar occidental citată Interfax Ucraina în pagina electronică. Trei dintre cele
Franţa şi Germania sînt împotriva aderării Ucrainei Moldovei și Georgiei la NATO
13 mai. 2015,, 14:45  
Franţa şi Germania sînt împotriva aderării Ucrainei, Moldovei și Georgiei la NATO Franţa şi Germania se pronunță împotriva aderării Ucrainei, Georgiei şi Moldovei la NATO, a declarat ieri membrul Senatului Franţei Aymeri de Montesquiou, la întîlnirea la Moscova cu spicherul Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîşkin. „Şi Franţa, şi Germania sînt categoric împotriva aderării Uc
NATO ar fi expulzat zeci de presupuși spioni ruși de la cartierul său general din Bruxelles
12 mai. 2015,, 19:00  
NATO ar fi expulzat zeci de presupuși spioni ruși de la cartierul său general din Bruxelles NATO ar fi expulzat zeci de spioni ruși de la cartierul general de la Bruxelles al organizației, acesta fiind cel mai recent semn al creșterii tensiunilor dintre alianța militară occidentală și Moscova în ultima perioadă, comentează marți Fox News pe pagina sa online. Publicația britanică The Guardian a
NATO Rusia a suplimentat efectivele la frontiera cu Ucraina
11 mai. 2015,, 22:00  
NATO: Rusia a suplimentat efectivele la frontiera cu Ucraina Rusia a suplimentat din nou efectivele militare în apropierea frontierei cu Ucraina, trimiţînd noi echipamente militare în regiunile estice ucrainene, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice. "Există o suplimentare a efectivelor ruse în apropierea frontierei cu Ucr
Estonia se pregăteşte de război
6 mai. 2015,, 04:00  
Estonia se pregăteşte de război Exerciţii de anvergură cu numele de cod 'Siil 2015' încep luni în Estonia, cele mai mari din istoria acestei republici ex-sovietice de la Marea Baltică, la care urmează să participe circa 13.000 de militari, după cum a anunţat Statul Major al forţelor armate estoniene.Aceste manevre, destinate să înlocui
NATO desdășoară exerciţii antisubmarin în apropiere de Rusia
5 mai. 2015,, 17:00  
NATO desdășoară exerciţii antisubmarin în apropiere de Rusia Alianţa Nord-Atlantică a început luni, în Marea Nordului, unul dintre cele mai ample exerciţii antisubmarine. La exerciţii a fost invitată, în premieră, Suedia, relatează antena3.ro cu referire la Reuters. Douăsprezece nave militare, din 11 ţări, participă la exerciţiul "Dynamic Mongoose". Exer
NATO a început aplicații navale antisubmarin în Marea Nordului
4 mai. 2015,, 19:00  
NATO a început aplicații navale antisubmarin în Marea Nordului NATO a început luni în Marea Nordului un amplu program de aplicații navale antisubmarin, la care participă și Suedia, stat care nu face parte din Alianța Nord-Atlantică, relatează agenția Reuters. În total, nave din 11 țări iau parte la exercițiul denumit 'Dynamic Mongoose' ('Mangusta Dinamică'), în cadr
NATO menține un canal de comunicare cu Moscova
4 mai. 2015,, 14:30  
NATO menține un canal de comunicare cu Moscova Canalele de comunicare între Bruxelles și Moscova sunt deschise non-stop șapte zile pe săptămână, a declarat un purtător de cuvânt al NATO, într-un comentariu la afirmațiile mass-media germane potrivit cărora Alianța intenționează să înființeze o linie directă de comunicare cu înaltul comandament al forț
Breedlove Contactele dintre comandamentele SUA și Rusiei sunt reduse la minim
1 mai. 2015,, 01:00  
Breedlove: Contactele dintre comandamentele SUA și Rusiei sunt reduse la minim Comandamentele SUA și Rusiei mențin canalele de legătură, însă contactele dintre cele două părți au fost reduse la minim din cauza divergențelor pe marginea conflictului din Ucraina, a anunțat joi, în cadrul unei audieri din Congresul american, comandantul trupelor aliate din Europa, generalul Philip M.
În Chișinău se va desfășura ședința Comitetului NATO
30 apr. 2015,, 17:50  
În Chișinău se va desfășura ședința Comitetului NATO Comitetul NATO pentru Parteneriate şi Securitate prin Cooperare în premieră se va întruni la Chișinău, la începutul lunii iunie, anunță site-ul oficial al Guvernului Republicii Moldova. La această înțelegere s-a ajuns joi, 30 aprilie, în cadrul întrevederii premierului Chiril Gaburici cu asistentul secretar
NATO va instrui deputații moldoveni în materia parlamentarismului
27 apr. 2015,, 12:30  
NATO va instrui deputații moldoveni în materia parlamentarismului Un grup de deputați din Parlamentul RM va participa la Bruxelles la un program de instruire parlamentară. Evenimentul are loc în perioada 27-28 aprilie 2015 și este organizat de Adunarea Parlamentară NATO. Deputații vor participa la o serie de seminare la Cartierul General al NATO, la Adunarea Parlamenta
Donțul Participarea la programele NATO nu este avantajoasă și nici necesară pentru Moldova
23 apr. 2015,, 16:30  
Donțul: Participarea la programele NATO nu este avantajoasă și nici necesară pentru Moldova „Consider că Moldova, care nu prezintă pentru nimeni nici interes, nici amenințare, nu are nici un beneficiu și nici nevoie de a participa la programele NATO. Alocînd mai mult pentru cheltuielile militare, noi nu vom deveni mai bogați și oamenii nu vor trăi mai bine”, a spus fostul șef al Marelui Stat Major
Generalul Bradshow recomandă să se consolideze statutul neutru al Moldovei
23 apr. 2015,, 14:15  
Generalul Bradshow recomandă să se consolideze statutul neutru al Moldovei La invitația conducerii Ministerului Apărării al Moldovei și comandamentului Armatei Naționale Moldova a fost vizitată de generalul britanic Adrian Bradshow, adjunct al Comandantului Suprem al Forţelor Aliate în Europa, comandant operational al grupării KFOR sub egida NATO în Kosovo și al operațiunii milita
Poroșenko vrea să organizeze un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO
23 apr. 2015,, 12:30  
Poroșenko vrea să organizeze un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO Președintele Petro Poroșenko și-a anunțat intenția de a organiza un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO, într-un interviu acordat postului de televiziune francez iTele, citat de agențiile ucrainene de presă Unian și Unn. 'Intenționez să desfășor un referendum pentru ca poporul să decidă', a
Stratfor NATO se confruntă cu o sciziune fără precedent
17 apr. 2015,, 05:00  
Stratfor: NATO se confruntă cu o sciziune fără precedent Criza din Ucraina a împins statele membre NATO într-o situaţie divergentă fără precedent: cancelariile occidentale au tendinţa să menţină latent conflictul din ţara vecină, limitându-se la eforturi diplomatice, şi restabilească relaţiile economice cu Moscova. De cealaltă parte, blocul ţărilor membre din
NATO răspunde Moscovei Sistemul antirachetă din România nu este îndreptat contra Rusiei
17 apr. 2015,, 02:00  
NATO răspunde Moscovei: Sistemul antirachetă din România nu este îndreptat contra Rusiei Sistemul antibalistic NATO nu este îndreptat împotriva Rusiei, afirmă purtătorul de cuvânt al Alianţei, explicând că instalaţiile militare din România şi Bulgaria nu vor avea capacitatea tehnică de a doborî rachete intercontinentale ruse, informează Mediafax. "Sistemul NATO de apărare antirachetă nu
Exsecretarul general NATO Rusia este mai periculoasă decît URSS
16 apr. 2015,, 17:35  
Ex-secretarul general NATO: Rusia este mai periculoasă decît URSS Rusia este o amenințare mai mare pentru pacea lumii decît URSS. Această opinie a fost exprimată de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu cu Newsweek, preluat de rbc.ru. "Chiar și în perioada sovietică, ei nu îndrăzneau să vorbească despre un conflict nuclear. Acum
Stratfor în NATO sa conturat o sciziune profundă
16 apr. 2015,, 16:20  
Stratfor: în NATO s-a conturat o sciziune profundă Criza ucraineană a băgat zîzanie între țările-membre ale NATO: statele europene occidentale tind spre escaladarea conflictului și restabilirea relațiilor economice cu Moscova, în timp ce țările din Europa de Est își măresc cheltuielile militare, fiindu-le teamă de pretinsa agresiune a Rusiei și, cu timpu
Ministrul apărării german Nu subestimați capacitatea de reacție rapidă a NATO
14 apr. 2015,, 21:00  
Ministrul apărării german: Nu subestimați capacitatea de reacție rapidă a NATO! Nimeni nu trebuie să subestimeze capacitatea NATO de reacție rapidă, a declarat marți, la Tallinn, ministrul german al apărării Ursula von der Leyen, referitor la temerile legate de ambițiile militare ale Rusiei după acțiunile sale în estul Ucrainei, relatează Reuters. Potrivit demnitarei germane, în ult
Ucraina intenţionează să asume obiectivul aderării la NATO
10 apr. 2015,, 01:30  
Ucraina intenţionează să asume obiectivul aderării la NATO Consiliul Naţional de Securitate de la Kiev a adoptat, joi, o nouã doctrinã, prin care denunţã "agresiunea" Rusiei, fixând ca obiectiv de principiu aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlanticã, informeazã Reuters. Noua doctrinã de securitate a Ucrainei considerã "agresiunea" Rusiei un "factor de perspecti
NATO își testează forța de reacție rapidă în Cehia și Olanda
9 apr. 2015,, 21:00  
NATO își testează forța de reacție rapidă în Cehia și Olanda NATO a desfășurat aproximativ 1.500 de soldați în Cehia și Olanda pentru a evalua noua sa forță de reacție rapidă (VJTF), a anunțat joi un ofițer pe aeroportul din Chrudim, la 100 km est de Praga, relatează AFP. Aproximativ 900 de germani și 200 de olandezi participă, între alții, la acest exercițiu în O
Ucraina a anunțat despre semnarea unui acord cu NATO
9 apr. 2015,, 10:45  
Ucraina a anunțat despre semnarea unui acord cu NATO Ucraina va semna cu NATO un memorandum privind comunicarea și informarea și un acord de cooperare în domeniul susținerii, a declarat prim-ministrul Iațeniuk, citat de vesti.ru. "Guvernul a luat decizia de a semna un memorandum de înțelegere între Guvernul Ucrainei și NATO privind comunicarea și info
MAE rus Planurile NATO privind desfășurarea de trupe în România sunt inadecvate și conflictuale
9 apr. 2015,, 00:00  
MAE rus: Planurile NATO privind desfășurarea de trupe în România sunt "inadecvate" și "conflictuale" Planurile NATO de a desfășura forțe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt 'inadecvate' și 'conflictuale', a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, potrivit agenției oficiale ruse Sputnik. "De fapt, asistăm la o transform
România se transformă întro platformă de agresiune declarație FOTO
8 apr. 2015,, 14:50  
România se transformă într-o "platformă de agresiune", declarație (FOTO) România se transformă, prin participarea la sistemul NATO antirachetă, într-o "platformă de agresiune" împotriva Rusiei. Declaraţia aparţine controversatului politician belgian Luc Michel, liderul mişcării radicale Partidul Comunitar Naţional European, relatează antena3.ro. Politicianul belgian a ma
Wesley Clark expert NATO Ucraina trebuie înarmată ACUM Rusia va ataca în 60 de zile
5 apr. 2015,, 22:00  
Wesley Clark, expert NATO: "Ucraina trebuie înarmată ACUM. Rusia va ataca în 60 de zile" Generalul Wesley Clark, fost comandant al forţelor NATO în Europa și consilier onorific pe probleme strategice al lui Victor Ponta, avertizează că Ucraina trebuie să fie înarmată așa cum se cuvine chiar acum, deoarece nu este pregătită pentru iminenta confruntare cu Rusia. Altfel, mâine se împlinește un
Președintele Estoniei îi cere NATO să contracareze ferm atacul cibernetic rus la adresa țărilor baltice
3 apr. 2015,, 21:00  
Președintele Estoniei îi cere NATO să contracareze ferm atacul cibernetic rus la adresa țărilor baltice Președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a declarat că NATO trebuie să fie pregătită să contracareze nu doar amenințări nucleare, ci și atacuri cibernetice, informează vineri agenția de presă Unian. 'NATO trebuie să dea un răspuns militar la atacul cibernetic rus îndreptat împotriva republicilor balt
Ostalep Timofti își permite să facă declarații iresponsabile
3 apr. 2015,, 15:49  
Ostalep: Timofti își permite să facă declarații iresponsabile Autoritățile Republicii Moldova ar trebui să confirme public statutul de neutralitate al țării în loc să promoveze idei iresponsabile precum apropierea de NATO. Astfel a comentat pentru NOI.md directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate, Valeriu Ostalep, declarația făcută recent
MAE rus România trebuie să fie conştientă de consecinţele suplimentării capacităţilor NATO
3 apr. 2015,, 03:00  
MAE rus: România trebuie să fie conştientă de "consecinţele" suplimentării capacităţilor NATO România trebuie să fie conştientă de "responsabilitatea" şi de "consecinţele" suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept "periculoase" acţiunile Alianţei Nord-Atlantice, potrivit Mediafax. "Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est est
Un expert rus susține că planul de instalare de armament NATO în România este o pregătire pentru o confruntare prelungită
1 apr. 2015,, 12:30  
Un expert rus susține că planul de instalare de armament NATO în România este o pregătire pentru o confruntare prelungită Planurile privind instalarea de tehnică grea în România vorbesc despre întărirea Alianței la frontierele geopolitice și pregătirea pentru o confruntare prelungită cu Rusia, a declarat marți seara președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Moscova, doctorul în științe militare Konstantin Sivko
Stoltenberg Rusia nu are drept de veto asupra unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO
31 mar. 2015,, 04:30  
Stoltenberg: Rusia nu are drept de veto asupra unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO Rusia nu are drept de veto asupra unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri externe și a subcomisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European, informea
Stoltenberg Rusia are de ales între o cooperare fructoasă și continuarea confruntării cu Occidentul
28 mar. 2015,, 19:00  
Stoltenberg: Rusia are de ales între o cooperare fructoasă și continuarea confruntării cu Occidentul Rusia are de ales între o cooperare fructuoasă și continuarea confruntării cu țările Occidentului, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul norvegian Dagens Naeringsliv, citat de agenția de presă TASS. Potrivit secretarului general al Alianț
NATO suplimentează forţele militare din Europa
27 mar. 2015,, 04:00  
NATO suplimentează forţele militare din Europa Alianţa Nord-Atlantică va suplimenta prezenţa militară în Europa, în special în statele estice, în contextul investiţiilor făcute de Rusia şi China în echipament militar, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. "Sunem pe cale să aplicăm cel mai amplu dispozitiv de apărare colectivă de d
Belgrad Serbia este neutră şi nu îşi doreşte statutul de membru NATO
23 mar. 2015,, 20:00  
Belgrad: "Serbia este neutră şi nu îşi doreşte statutul de membru NATO" În termeni militari, Serbia este o ţară neutră şi nu a întreprins niciun pas pentru a deveni membru NATO, a spus ieri ministrul de Externe sârb, Ivica Dačić. Comentând pe marginea planului de parteneriat individual dintre Serbia şi NATO, oficialul de la Belgrad a declarat că ţara sa nu intenţionează
Occidentul ar trebui să ia în considerare toate instrumentele pentru a ajuta Ucraina inclusiv trimiterea de armament
23 mar. 2015,, 01:00  
Occidentul ar trebui să ia în considerare toate instrumentele pentru a ajuta Ucraina, inclusiv trimiterea de armament Occidentul ar trebui să ia în considerare folosirea tuturor instrumentelor sale pentru a ajuta Ucraina, inclusiv trimiterea de armament defensiv, a declarat duminică comandantul NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, informează Reuters. "Nu cred că există vreun instrument (...) care ar trebui e
Cinci țări NATO vor participa la exerciții cu sisteme de rachete solaer în Cehia
21 mar. 2015,, 03:00  
Cinci țări NATO vor participa la exerciții cu sisteme de rachete sol-aer în Cehia Cinci țări membre NATO vor participa la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie la exerciții militare în Cehia, menite să testeze eficiența sistemelor de rachete sol-aer cu ghidaj diferit, a anunțat vineri Ministerul Apărării de la Praga, relatează AFP. Peste 400 de militari din SUA, Ungaria, Lituania
Avioane militare ruseşti interceptate în Estonia
19 mar. 2015,, 11:31  
Avioane militare ruseşti, interceptate în Estonia Avioane spaniole Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la sol în nordul Estoniei, în noaptea de marţi spre miercuri pentru a escorta şapte avioane militare ruseşti, inclusiv patru SU-27, relatează ERR News, în pagina electronică. Alar Laats, purtătorul de cuvînt al forţelor aeriene estone, a decla
NATO somează Rusia să nu mai efectueze manevre militare neprevăzute
19 mar. 2015,, 10:50  
NATO somează Rusia să nu mai efectueze manevre militare neprevăzute Alianţa Nord-Atlantică exprimă "preocupare" în legătură cu exerciţiile militare neprevăzute organizate de Rusia, conform unui comunicat oficial remis agenţiei ruse TASS. "Alianţa Nord-Atlantică exprimă o profundă preocupare privind exerciţiile neprevăzute organizate de Rusia", potrivit unui comunica
NATO condamnă încălcarea suveranităţii Georgiei după semnare unui acord cu Osetia de Sud
18 mar. 2015,, 23:00  
NATO condamnă încălcarea suveranităţii Georgiei după semnare unui acord cu Osetia de Sud Rusia a semnat miercuri un "Tratat de alianţă şi integrare" cu regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, o măsură care ar putea conduce la anexarea teritoriului, potrivit Wall Street Journal, Alianţa Nord-Atlantică denunţând iniţiativa Moscovei, informează MEDIAFAX. Documentul a fost semnat la K
NATO Acțiunile Rusiei în estul Ucrainei ar putea afecta Bulgaria
18 mar. 2015,, 17:20  
NATO: Acțiunile Rusiei în estul Ucrainei "ar putea afecta Bulgaria" Activitățile Rusiei în peninsula Crimeea și în estul Ucrainei sînt o abatere de la normele internaționale și ar putea afecta Bulgaria, a declarat adjunctul Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Adrian Bradshaw, relatează Novinite. În cadrul unei conferințe de presă la Sofia c
Gaburici pledează pentru deschiderea unui oficiu NATO la Chişinău
17 mar. 2015,, 10:30  
Gaburici pledează pentru deschiderea unui oficiu NATO la Chişinău Prim-ministrul Chiril Gaburici pledează pentru deschiderea unui oficiu NATO la Chişinău. În cadrul întrevederii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfăşurate luni, 16 martie, la Bruxelles, el a declarat că aceasta "ar facilita dialogul politic şi cooperarea dintre Republica Moldova şi Alianţa
Secretarul general al NATO va efectua o vizită în Moldova
16 mar. 2015,, 17:32  
Secretarul general al NATO va efectua o vizită în Moldova Alianța Nord-Atlantică va acorda asistență Republicii Moldova în reformarea sectorului de securitate, apărare şi modernizarea Armatei Naţionale. Subiectul a fost abordat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei întrevederi cu premierul Chiril Gaburici la Bruxelles, informează NOI.m
Rusia a avertizat asupra pericolului reprezentat de furnizările de arme către Ucraina
12 mar. 2015,, 22:00  
Rusia a avertizat asupra pericolului reprezentat de furnizările de arme către Ucraina Rusia a avertizat țările membre NATO și țările partenere cu privire la pericolul reprezentat de furnizările de arme letale Ucrainei, ceea ce creează "iluzia posibilității unei soluții militare a conflictului" din estul Ucrainei, relatează agenția de presă TASS. O declarație în acest sens a fost făcută jo
NATO avertizează asupra riscului duplicării capacităților în contextul creării unei armate a UE
11 mar. 2015,, 19:00  
NATO avertizează asupra riscului duplicării capacităților, în contextul creării unei armate a UE Liderii NATO au avertizat miercuri în privința riscului de duplicare a capacităților, în contextul afirmațiilor președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căruia blocul comunitar ar trebui să-și dezvolte propria armată pentru a descuraja Rusia, relatează Reuters și DPA. Liderul execut
Ministrupolitolog și adept al NATO
11 mar. 2015,, 11:50  
Ministru-politolog și adept al NATO Xenia Florea Ministerul Apărării în guvernul „tehnic” al lui Chiril Gaburici este condus de politologul Viorel Cibotaru, în vîrstă de 56 de ani. Ministrul susține că numirea sa în această funcție este „logică”: în perioada 1992-1995 el a fost redactorul ziarului Armatei Naționale „Oastea Moldovei”,
NATO denunță militarizarea Crimeii la un an după anexarea ei de către Rusia
10 mar. 2015,, 04:00  
NATO denunță 'militarizarea' Crimeii, la un an după anexarea ei de către Rusia Comandantul trupelor NATO în Europa, Philip Breedlove, a denunțat 'militarizarea' Crimeii, peninsula ucraineană anexată în urmă cu un an de către Rusia, care găzduiește acum rachete de croazieră ce acoperă întreaga zonă a Mării Negre, relatează luni AFP. 'Rusia desfășoară acolo sisteme foarte sofisticate
Nave de război ale Rusiei reperate în Marea Neagră
10 mar. 2015,, 01:00  
Nave de război ale Rusiei, reperate în Marea Neagră Nave de război și avioane rusești au fost reperate în zona Mării Negre unde sunt programate exercițiile militare ale NATO, dar au acționat în conformitate cu normele internaționale, a anunțat duminică un ofițer american, informează agenția DPA. "Ei au planurile lor, noi le avem pe ale noastre", a de
Der Spiegel Pozitia SUA trezeste nedumerire
9 mar. 2015,, 23:00  
Der Spiegel: Pozitia SUA trezeste nedumerire In criza din Ucraina, presedintele american, Barack Obama, sustine pozitia cancelarului german, Angela Merkel. In schimb, adeptii liniei dure incita, la Washington, conflictul cu Moscova. Este vorba, in primul rand, de comandantul suprem al fortelor NATO in Europa. Berlinul este nemultumit, afirma public
NATO
Cutremure stiri: 501