Puterea

Ciurea Mesajul lui Tapiola trebuie citit printre rînduri
31 mar. 2015,, 13:45   5073
Ciurea: Mesajul lui Tapiola trebuie citit printre rînduri Aprecierile critice date ieri guvernării de la Chișinău de șeful delegației UE sînt încercări de a exercita presiuni asupra actualului guvern. De această părere este expertul IDIS „Viitorul” Corneliu Ciurea, care a precizat pentru NOI.md că la Bruxelles există o nemulțumire vădită față de mersul reformel
Mesaj dur dar justificat
31 mar. 2015,, 13:30   5121
Mesaj dur, dar justificat Mesaj dur, dar justificat. Astfel au caracterizat aseară invitaţii emisiunii ”Politica”, declaraţia şefului Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola. Aceştia au recunoscut că, tonalitatea în acest discurs s-a schimbat simţitor. În timp ce unii analişti sunt convinşi că, progrese nu vor fi, chiar şi
Societatea civilă critică Legea cu privire la finanţarea partidelor politice
31 mar. 2015,, 12:00   3269
Societatea civilă critică Legea cu privire la finanţarea partidelor politice Reprezentanţii societăţii civile apreciază Legea cu privire la finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale, adoptată la mijlocul lunii martie, ca necorespunzătoare aşteptărilor cetăţenilor şi care urmăreşte doar "interesele personale" ale unor politicieni. Potrivit agenţiei "Infotag", secret
Tănase Cei care guvernează țara știu deja cine va fi viitorul președinte
31 mar. 2015,, 10:46   6698
Tănase: Cei care guvernează țara știu deja cine va fi viitorul președinte Criza politică din 2009, provocată de imposibilitatea alegerii șefului statului de către partidele parlamentare, a fost rezultatul unui joc de culise. Este opinia președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care se arată convins că procedura actuală prevăzută de Constituție oferă un cadru opt
Curtea de Apel din nou ia refuzat apărării lui Amerberg și Grigorciuc
31 mar. 2015,, 08:45   3307
Curtea de Apel din nou i-a refuzat apărării lui Amerberg și Grigorciuc Curtea de Apel Chișinău a respins luni, 30 martie, recursul apărării lui Pavel Grigorciuc și Mihail Amerberg. Astfel, decizia Judecătoriei Centru privind prelungirea termenului de arest pentru cei doi a rămas în vigoare, informează NOI.md. Amerberg și Grigorciuc, care sînt acuzați de încercarea de a orga
Curtea de Apel Comrat a aprobat mandatul de bașcan al Irinei Vlah
30 mar. 2015,, 18:30   5435
Curtea de Apel Comrat a aprobat mandatul de bașcan al Irinei Vlah Curtea de Apel Comrat a aprobat raportul Comisiei Electorale a Găgăuziei, a anunțat luni, 30 martie, portalul Gagauzinfo.md . În cadrul audierilor dedicate rezultatelor alegerilor bașcanului Găgăuziei magistrații Curții de Apel Comrat a recunoscut legalitatea alegerilor și mandatul de bașcan al Irinei Vlah,
Tapiola Pentru prima dată progresele înregistrate de Moldova sînt limitate VIDEO
30 mar. 2015,, 13:35   4867
Tapiola: Pentru prima dată progresele înregistrate de Moldova sînt limitate (VIDEO) Autoritățile Republicii Moldova au în prezent cele mai mari restanțe la capitolul reformarea justiției, combaterea corupției și soluționarea diferendului transnistrean. Este concluzia Raportului de progres al țării noastre, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, pentru anul 2014. Raportul a fost pre
Dodon sa întîlnit cu Usatîi la Moscova FOTO
30 mar. 2015,, 13:20   10031
Dodon s-a întîlnit cu Usatîi la Moscova (FOTO) Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere la Moscova cu liderul „Partidului Nostru”, omul de afaceri Renato Usatîi. Subiectul discuției l-au constituit alegerile locale din acest an, au confirmat public cei doi, relatează NOI.md. „Discutăm situaţia din Moldova. Am con
Expert UE va fi mai dură cu Guvernul de la Chișinău
30 mar. 2015,, 11:13   4837
Expert: UE va fi mai dură cu Guvernul de la Chișinău Republica Moldova riscă să nu mai beneficieze de sprijin politic și economic din partea Uniunii Europene, în condițiile în care își pierde încet poziția de partener credibil. Opinia aparține expertului Nicu Popescu din cadrul Institutului de Studii de Securitate al UE, cu sediul la Paris, și a fost expri
PCRM nu se mulţumeşte doar cu CEC CCA şi Curtea de Conturi Voronin vrea control asupra SIS şi PG
28 mar. 2015,, 15:25   7797
PCRM nu se mulţumeşte doar cu CEC, CCA şi Curtea de Conturi. Voronin vrea control asupra SIS şi PG După Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova vrea funcţii de control şi în cadrul Procuraturii Generale sau a Serviciului de Informaţii şi Securitate. Mai ales că, potrivit liderului comuniştilor Vladimir Voro
Chirtoacă se aşteaptă la o campanie de denigrare a imaginii sale în timpul cursei electorale
28 mar. 2015,, 13:00   6075
Chirtoacă se aşteaptă la o campanie de denigrare a imaginii sale în timpul cursei electorale Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, invitatul Ecaterinei Mitin-Stratan la emisiunea „Moldova în Direct”, declară că se aşteaptă la o campanie de denigrare a imaginii sale şi a instituţiei pe care o conduce în preajma şi în timpul cursei electorale, relatează Mesager. „Dosare penale, înscenări, în
Formuzal Găgăuzia trebuie văzută la Chişinău ca model de reglementare a conflictului
28 mar. 2015,, 11:00   4510
Formuzal: Găgăuzia trebuie văzută la Chişinău ca model de reglementare a conflictului "Autorităţile oficiale ale Moldovei trebuie să privească Găgăuzia ca pe un model de succes de reglementare a conflictului, care nu doar demonstrează viabilitatea statului moldovenesc, dar şi îi sporeşte prestigiul internaţional", a declarat vineri, la Comrat, başcanul în exerciţiu al autonomiei, Mihail Form
Socialiștii au depus o sesizare la Curtea Constituțională
27 mar. 2015,, 16:57   5904
Socialiștii au depus o sesizare la Curtea Constituțională Hotărîrea Parlamentului din 24 martie, privind desfășurarea unei ședințe închise pentru examinarea situației din sistemul bancar, a fost contestată la Curtea Constituțională. Sesizarea a fost depusă astăzi de liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, informează NOI.md. Deputatul le-a solicitat m
Nantoi Încercarea de a bloca înregistrarea PPEM este un pas josnic şi cinic
27 mar. 2015,, 16:30   5553
Nantoi: Încercarea de a bloca înregistrarea PPEM este un pas josnic şi cinic Încercările de a zădărnici înregistrarea Partidului Popular European din Moldova (PPEM) demonstrează la ce nivel de murdărie pot coborî unii politicieni proeuropeni. Opinia a fost exprimată pentru agenția "Infotag" de către directorul de programe al Institutului de Politici Publice, Oazu Nantoi, care recent
Eurodeputat român Guvernul de la Chișinău nu își permite stagnare
27 mar. 2015,, 15:15   7218
Eurodeputat român: Guvernul de la Chișinău nu își permite stagnare Raportul privind progresele înregistrare de Republica Moldova în 2014 trebuie văzut de autorități ca un semnal de alarmă. Opinia aparține eurodeputatului PSD Andi Cristea, președinte al delegației Parlamentului European la Comisia Parlamentară de Asociere UE-Moldova, informează NOI.md. Parlamentarul
Iurie Leancă nu va candida la funcția de primar al capitalei
27 mar. 2015,, 14:55   4090
Iurie Leancă nu va candida la funcția de primar al capitalei Fostul premier Iurie Leancă susține că e puțin probabil că va candida la funcția de primar al capitalei la alegerile locale din acest an. Politicianul a sugerat în cadrul unei emisiuni la N4 că Partidul Popular European din Moldova va avea cu siguranță un candidat cu șanse mai bune decît oponenții politi
Andrian Candu se va întîlni cu Irina Vlah pentru a coordona agenda de cooperare
27 mar. 2015,, 13:45   4678
Andrian Candu se va întîlni cu Irina Vlah pentru a coordona agenda de cooperare Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, se va întruni săptămîna viitoare cu başcanul ales al Găgăuziei, Irina Vlah, "pentru a stabili o agendă de cooperare". O înţelegere în acest sens a fost atinsă ieri, în cadrul unei convorbiri telefonice. Candu a telefonat de la Bucureşti, unde se află într-o vizi
Ghimpu În Moldova există două centre de putere
27 mar. 2015,, 12:52   5794
Ghimpu: În Moldova există două centre de putere Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susține că, deși oficial în Moldova există un singur centru de putere, constituit din PLDM și PD, neoficial deciziile importante sînt discutate într-un alt cerc, din care face parte și PCRM. Declarația a fost făcută de politician în cadrul unei emisiuni la TV7, n
Leancă începe colectarea semnăturilor
27 mar. 2015,, 12:23   5715
Leancă începe colectarea semnăturilor Grupul de inițiativă pentru înființarea Partidului Popular European din Moldova a început astăzi colectarea semnăturilor necesare pentru înregistrarea formațiunii la Ministerul Justiției. Prima întîlnire cu alegătorii a avut loc astăzi la Chișinău, informează NOI.md. Membrii grupului Leancă și-au în
Noi plecări din PLDM
26 mar. 2015,, 17:25   9293
Noi plecări din PLDM Un grup de primari și consilieri ai PLDM din raionul Cimișlia au anunțat că părăsesc formațiunea și se alătură proiectului politic inițiat de Iurie Leancă, notează NOI.md. „Membrii organizației teritoriale Cimișlia a PLDM salută lansarea Partidului Popular European din Moldova. Înțelegem această acț
Voronin dezvăluie de care miniștri este nemulțumit PCRM
26 mar. 2015,, 10:21   7794
Voronin dezvăluie de care miniștri este nemulțumit PCRM După ce anterior liderul PCRM a declarat că formațiunea sa are unele obiecții față de activitatea a șase miniștri, ieri politicianul a dezvăluit numele celor vizați. Este vorba de ministrul Educației, Maia Sandu, ministrul Tineretului și Sportului, Serghei Afanasenco, ministrul Economiei, Stephane Bride,
CEC a validat victoria Irinei Vlah
25 mar. 2015,, 14:45   6258
CEC a validat victoria Irinei Vlah Comisia Electorală Centrală a UTA Gagauz-Yeri a validat miercuri, 25 martie, rezultatele alegerilor șefului autonomiei, care au avut loc pe 22 martie. Irina Vlah a fost recunoscută oficial cîștigător al alegerilor, comunică GagauzInfo. În cadrul ședinței de bilanț a CEC a autonomiei găgăuze, care a avut
Deputat comunist Socialiștii și liberalii au divulgat secrete de stat
25 mar. 2015,, 13:18   12619
Deputat comunist: Socialiștii și liberalii au divulgat secrete de stat Deputații socialiști și cei liberali ar putea fi trași la răspundere pentru faptul că au divulgat în cadrul ședinței de ieri a Parlamentului informații atribuite la secretul de stat. Cel puțin asta susține deputatul comunist Anatolie Zagorodnîi, care a precizat că unele formațiuni au încercat să obțină d
Şedinţa cu uşile închise a Parlamentului sa încheiat Deputaţii au hotărît cine va fi DEMIS
25 mar. 2015,, 08:05   4920
Şedinţa cu uşile închise a Parlamentului s-a încheiat. Deputaţii au hotărît cine va fi DEMIS Şedinţa cu uşile închise a Parlamentului s-a încheiat cu demisii. După mai mult de opt ore de audieri deputaţii au ieşit în faţa presei. Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a anunţat că în cadrul şedinţei s-a decis că viceguvernatorul BNM Emma Tabîrţă şi preşedintele Co
Leancă Fără specialiști din străinătate nu vom afla adevărul despre situația din sistemul bancar
24 mar. 2015,, 17:39   6336
Leancă: Fără specialiști din străinătate nu vom afla adevărul despre situația din sistemul bancar Comisia de anchetă privind elucidarea situației de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank nu și-a atins obiectivele. Opinia aparține deputatului neafiliat Iurie Leancă, care a declarat că documentul nu conține o analiză riguroasă a ceea ce s-a întîmplat și nici soluții pentru remedierea situației
Ședință cu ușile închise la Parlament
24 mar. 2015,, 14:28   4232
Ședință cu ușile închise la Parlament Raportul Comisiei speciale de anchetă pentru elucidarea situației de la BEM, Banca Socială și Unibank va fi examinat în plen cu ușile închise. Decizia a fost luată la propunerea președintelui Comisiei, Marcel Răducan, cu majoritatea voturilor deputaților, informează NOI.md. Împotriva acestei decizii
Munteanu Coaliția încearcă să ascundă urmele furtului de la cele trei bănci
24 mar. 2015,, 13:37   5865
Munteanu: Coaliția încearcă să ascundă urmele furtului de la cele trei bănci Deputații Partidului Liberal au făcut opinie separată în cazul situațiilor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. În timp ce conducerea Comisiei parlamentare de anchetă a formulat concluziile sale într-un raport secret, care urmează a fi examinat astăzi în Parlament, reprezentantul PL în Comi
Viorel Melnic exclus din conducerea PSRM
24 mar. 2015,, 12:09   8493
Viorel Melnic, exclus din conducerea PSRM Fostul șef al Serviciului Vamal Viorel Melnic a fost exclus din organele de conducere ale Partidului Socialiștilor, în urma suspiciunilor legate de implicarea sa în schemele frauduloase de la BEM, Unibank și Banca Socială. Anunțul a fost făcut de liderul socialiștilor, Igor Dodon, informează NOI.md.
Secretarul CEC Legitimitatea alegerilor başcanului este sub semnul întrebării
24 mar. 2015,, 11:45   5698
Secretarul CEC: Legitimitatea alegerilor başcanului este sub semnul întrebării Legitimitatea alegerilor guvernatorului Găgăuziei este sub semnul întrebării din cauza neconcordanţei legislaţiei naţionale cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, a spus pentru "Infotag" secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir. Funcţionarul a specificat că nu pune la înd
Leancă Partidul nostru nu se va limita doar la doi deputați
24 mar. 2015,, 10:55   3728
Leancă: Partidul nostru nu se va limita doar la doi deputați Fostul premier Iurie Leancă sugerează că mai mulți deputați și chiar membri ai cabinetului de miniștri s-ar putea alătura echipei partidului său. Declarația a fost făcută de Leancă în cadrul unei emisiuni la Noroc TV, informează NOI.md. „Cred că formațiunea pe care o clădim nu se va limita doar la d
Doi candidaţi la funcţia de başcan cer renumărarea voturilor
24 mar. 2015,, 09:45   4323
Doi candidaţi la funcţia de başcan cer renumărarea voturilor Voturile exprimate la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei ar putea fi renumărate la cererea candidaților Nicolai Dudoglo şi Serghei Cernev. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale de la Comrat, candidatul independent Irina Vlah a cîştigat alegerile din primul tur de scrutin.
Irina Vlah nu va fi primită în rîndul socialiștilor
24 mar. 2015,, 09:40   6326
Irina Vlah nu va fi primită în rîndul socialiștilor Liderul PSRM, Igor Dodon, consideră că bașcanul autonomiei găgăuze trebuie să fie mai presus de preferințele de partid, de aceea Irina Vlah nu va fi primită în Partidul Socialiștilor, însă va fi susținută de acesta, relatează NOI.md. „Noi nu am condiționat susținerea Irinei Vlah la alegerile bașcanului G
Experţi Al doilea tur al alegerilor din Găgăuzia nu ar schimba situaţia
24 mar. 2015,, 09:22   4052
Experţi: ”Al doilea tur al alegerilor din Găgăuzia nu ar schimba situaţia” Analiştii sînt de părere că, dacă s-ar decide organizarea turului doi de scrutin în UTA Găgăuzia, situaţia ar rămîne aceeaşi. În opinia lor, renumărarea voturilor nu ar schimba nimic. Astfel, oponenţii ar trebui să-şi recunoască înfrîngerea. Despre aceasta, dar şi alte subiecte, s-a discutat aseară
Streleț Trebuie să ne protejăm de propaganda neprietenoasă care vine din afară
23 mar. 2015,, 17:45   7848
Streleț: Trebuie să ne protejăm de propaganda neprietenoasă care vine din afară Victoria Irinei Vlah la alegerile din Găgăuzia este o consecință a interacțiunii limitate și ineficiente dintre autoritățile centrale și cele din Găgăuzia, din ultimii doi ani. Așa a comentat vicepreședintele PLDM Valeriu Streleț rezultatele alegerilor din Autonomie, informează NOI.md. Politicianul
Expert Acum mingea e în terenul Chișinăului
23 mar. 2015,, 17:15   9192
Expert: Acum mingea e în terenul Chișinăului Victoria Irinei Vlah la alegerile din Găgăuzia a demonstrat încă o dată că societatea moldovenească este orientată mai mult geopolitic. Opinia aparține analistului politic Alexei Tulbure, care a precizat pentru NOI.md că relația dintre Comrat și Chișinău depinde în acest moment de puterea centrală.
Experţi Victoria Irinei Vlah este un exemplu al victoriei tehnologiilor electorale ale forţelor proruse
23 mar. 2015,, 16:15   6266
Experţi: Victoria Irinei Vlah este un exemplu al victoriei tehnologiilor electorale ale forţelor proruse Victoria la alegerile guvernatorului Găgăuziei a fostei comuniste Irina Vlah este un exemplu elocvent al folosirii tehnologiilor electorale aplicate de forţele proruse şi promovate la indicaţia Moscovei oficiale. Opinia a fost exprimată de către unii experţi independenţi, care au comentat victoria Irinei Vl
Oazu Nantoi Coaliţia minoritară este o minciună care amenință viitorul european al țării
23 mar. 2015,, 16:00   5169
Oazu Nantoi: Coaliţia minoritară este o minciună care amenință viitorul european al țării Coaliţia minoritară formată de Vlad Filat, Vlad Plahotniuc şi Vladimir Voronin este o minciună ce ameninţă viitorul european al Moldovei şi ţara trebuie să scape de ea, deoarece este un "Ianukovici colectiv", consideră expertul politic, directorul de program al Institutului de Politici Publice, Oazu Nantoi.
Vlah Voi fi bașcan pentru toți locuitorii Găgăuziei
23 mar. 2015,, 15:30   4321
Vlah: Voi fi bașcan pentru toți locuitorii Găgăuziei Cîștigătorul alegerilor din Autonomia Găgăuză, Irina Vlah, se arată convinsă că alegerea făcută de locuitorii regiunii va aduce stabilitate și prosperitate economică. Declarația a fost făcută astăzi în cadrul primei conferințe de presă organizate de Vlah după anunțarea rezultatelor preliminare, notează N
Dorin Chirtoacă Kremlinul a cîștigat funcția de bașcan următorul obiectiv va fi Primăria Chișinău VIDEO
23 mar. 2015,, 13:45   14852
Dorin Chirtoacă: Kremlinul a cîștigat funcția de bașcan, următorul obiectiv va fi Primăria Chișinău (VIDEO) Astăzi, Dorin Chirtoacă s-a arătat total nemulțumit de rezultatele alegerilor din Găgăuzia și de faptul că la unele instituții de acolo ar fi fost arborat drapelul Rusiei. „Noi trăim o situație destul de paradoxală: pentru a doua oară în ultimele trei luni de zile observăm că la alegeri participă nu
Guvernul va elabora o nouă strategie de securitate națională
23 mar. 2015,, 12:26   3239
Guvernul va elabora o nouă strategie de securitate națională Republica Moldova are nevoie de o nouă strategie de securitate în contextul evoluțiilor geopolitice din regiune. La această concluzie au ajuns membrii Consiliului Suprem de Securitate, care s-au întrunit astăzi în ședință, la inițiativa președintelui Timofti, informează NOI.md. Potrivit consilierulu
Iurie Leancă șia lansat partidul Vom schimba modul în care se face politică în Moldova
23 mar. 2015,, 11:49   5532
Iurie Leancă și-a lansat partidul: Vom schimba modul în care se face politică în Moldova Fostul premier Iurie Leancă i-a prezentat astăzi pe membrii grupului de inițiativă pentru lansarea Partidului Popular European din Moldova, precum și sigla formațiunii pe care o va conduce. Începînd de astăzi, grupul de inițiativă va demara procedura de înregistrare a partidului la Ministerul Justiției,
Alegerile parlamentare lecțiile însușite și pașii ulteriori
23 mar. 2015,, 10:45   3824
Alegerile parlamentare: lecțiile însușite și pașii ulteriori Astăzi, 23 martie 2015, la Chișinău, are loc conferința post-electorală ”Alegeri parlamentare 2014: lecții învățate și pași de urmat”. Evenimentul este organizat de către Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, în colaborare și cu suportul Consiliului Europei și al Programului Națiunilor Unite
Președintele Timofti convoacă Consiliul Suprem de Securitate
23 mar. 2015,, 08:15   8786
Președintele Timofti convoacă Consiliul Suprem de Securitate Șeful statului, Nicolae Timofti, a convocat pentru ziua de luni, 23 martie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Membrii Consiliului urmează să examineze problemele de securitate națională în contextul evoluțiilor geopolitice regionale, notează NOI.md. Întrunirea va avea loc la Reședința de Sta
Irina Vlah a câştigat alegerile pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei
23 mar. 2015,, 06:00   6475
Irina Vlah a câştigat alegerile pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei Comisia Electorală de la Comrat a făcut publice rezultatele preliminare ale alegerilor pentru funcţia de başcan, care s-au desfăşurat ieri. Astfel, deputatul Irina Vlah a obţinut 51,01 la sută din voturi. Pe locul doi este parlamentarul Nicolai Dudoglo, cu 19,05 la sută din sufragii. Irina Vlah a ajun
Pînă la ora 1330 în Găgăuzia au votat peste 29 de alegători
22 mar. 2015,, 14:30   4030
Pînă la ora 13.30 în Găgăuzia au votat peste 29% de alegători În primele șase ore la secțiile de votare din Găgăuzia s-au prezentat peste 29% din cetățenii cu drept de vot, informează NOI.md cu referire la datele prezentate de Comisia Electorală de la Comrat. Liderii neoficiali ai cursei electorale, Irina Vlah și Nicolae Dudoglo, au votat deja în Comrat. Rata de pa
Rata de participare la alegerile din Găgăuzia în primele trei ore a depășit 5
22 mar. 2015,, 11:30   3634
Rata de participare la alegerile din Găgăuzia în primele trei ore a depășit 5% În primele trei ore la secțiile de votare din Găgăuzia s-au prezentat peste 5,3% din cetățenii cu drept de vot. Informația a fost comunicată la un briefing special de președintele Comisiei Electorale Centrale de la Comrat, Valentin Cara. Potrivit CEC, la momentul demarării votării (ora 07.00) în listele
Ivan Burgudji este împotriva încălcării votului secret
22 mar. 2015,, 11:15   3616
Ivan Burgudji este împotriva încălcării votului secret Cunoscutul activist în domeniul apărării drepturilor omului și politician din Găgăuzia Ivan Burgudji atenționează despre neadmiterea publicării pe rețelele de socializare a fotografiilor buletinelor de vot completate în ziua alegerilor bașcanului autonomiei. „Citiți cu atenție decizia Curții Constituțion
La alegerile din Găgăuzia a fost înregistrat primul incident
22 mar. 2015,, 10:15   4511
La alegerile din Găgăuzia a fost înregistrat primul incident La secția de votare nr. 6 din Comrat au dispărut 97 de buletine de vot, informează NOI.md. Comisia Electorală de la Comrat clarifică situația creată. Potrivit portalului Gagauzinfo.md, buletinele au dispărut încă în comisia electorală regională. Despre dispariția celor 97 de buletine la secția de votare
CEC din Găgăuzia va informa despre rata participării la fiecare trei ore
22 mar. 2015,, 09:40   3392
CEC din Găgăuzia va informa despre rata participării la fiecare trei ore La fiecare trei ore președintele Comisiei Electorale Centrale de la Comrat, Valentin Cara, va informa jurnaliștii despre rata participării la alegerile din autonomia găgăuză. Pentru alegerile bașcanului au fost tipărite peste 106 mii de buletine de vot, iar pentru alegerile parțiale în Adunarea Populară,
În Găgăuzia au început alegerile bașcanului FOTO
22 mar. 2015,, 09:34   3181
În Găgăuzia au început alegerile bașcanului (FOTO) În autonomia găgăuză au început alegerile 2015. În toată regiunea au loc alegerile bașcanului, iar în localitățile Gaidar și Congaz vor fi desfășurate și alegeri în Adunarea Populară a Găgăuziei, informează NOI.md. Secțiile de votare au fost deschise astăzi, la ora 07.00. Comisia Electorală Centrală de la C
Puterea
Cutremure stiri: 501