X 

Noutăţi

negocieri

Negocierile secrete dintre Ucraina și UE continuă
26 noi. 2013,, 01:48  
Negocierile secrete dintre Ucraina și UE continuă Negocierile Ucrainei cu liderii UE privind semnarea Acordului de asociere continuă. Acest lucru este relatat de mass-media ucrainene, cu referire la o sursă anonimă de rang înalt din administrația prezidențială. Potrivit sursei, informația cu privire la încetarea negocierilor în urma deciziei de procedur
Nantoi Trebuie să ne facem temele și să acordăm mai puțină atenție unor scenarii de inducere a panicii
25 noi. 2013,, 14:25  
Nantoi: Trebuie să ne facem temele și să acordăm mai puțină atenție unor scenarii de inducere a panicii Situațiile Ucrainei și Republicii Moldova în ceea ce privește parcursul european nu pot fi deocamdată comparate, întrucît cele două țări se află la etape diferite de negociere. Abia în 2014, cînd Moldova va semna Acordul de asociere cu UE, vom putea vorbi de o comparație. O declarație în acest sens a fost f
La Kiev începe o nouă etapă de negocieri în formatul 5 2 ultima din acest an
25 noi. 2013,, 10:56  
La Kiev începe o nouă etapă de negocieri în formatul "5 +2", ultima din acest an Astăzi, la Kiev începe o nouă rundă de negocieri pe marginea reglementării conflictului transnistrean, în formatul "5 +2". Aceasta va fi cea de-a cincea rundă de negocieri din anul curent și ultima sub președinția Ucrainei la OSCE. Potrivit raportărilor anterioare, în timpul rundei de două zile se precon
Opoziţia siriană va participa la negocieri
11 noi. 2013,, 11:30  
Opoziţia siriană va participa la negocieri Coaliţia Naţională a opoziţiei siriene a hotărît să participe la conferinţa de pace care va avea loc la sfîrşitul lunii la iniţiativa SUA şi Rusiei. În urma discuţiilor de două zile la Istanbul, membrii coaliţiei au elaborat o listă cu condiţii, îndeplinirea cărora va permite opoziţiei să participe la ne
Coaliţia de guvernare va începe negocierile cu sectorul antreprenorial în privinţa politicii fiscale
11 noi. 2013,, 09:53  
Coaliţia de guvernare va începe negocierile cu sectorul antreprenorial în privinţa politicii fiscale Coaliţia de Guvernare Pro-Europeană consideră necesare negocierile cu reprezentanţii sectorului antreprenorial cu privire la politica fiscală. Despre aceasta a declarat la finele şedinţei Consiliului coaliţiei de vineri, vicepreşedintele parlamentului, democratul Adrian Candu. Potrivit Agenţiei "Infotag"
Mișin Voronin nu poate fi un partener în negocieri
29 oct. 2013,, 02:10  
Mișin: Voronin nu poate fi un partener în negocieri Liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu poate deveni un partener de dialog, iar moțiunule de cenzură împotriva guvernului Leancă sînt doar acțiuni de PR, a declarat fostul comunist, actualul lider al Partidului "Renașterea", Vadim Mișin, la ședința plenară a formațiunii, relatează vesti.md. "Voronin nu poate
Uniunea Europeană relansează negocierile de aderare cu Turcia
22 oct. 2013,, 19:20  
Uniunea Europeană relansează negocierile de aderare cu Turcia Uniunea Europeană a decis să deschidă, marţi, un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţia lituaniană a UE. Uniunea Europeană a decis să relanseze, marţi, un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, după trei ani de blocaj, a anunţat preşedinţ
Glaziev Noi nu putem să ne înţelegem cu Europa
21 oct. 2013,, 01:13  
Glaziev: Noi nu putem să ne înţelegem cu Europa În Italia are loc a doua ediţie a Forumului Eurasiatic Inovaţii şi Integrarea Internaţională. Unul dintre participanţi, economistul, politicianul şi consilierul preşedintelui rus pentru problemele integrării economice regionale, Serghei Glaziev, a relatat într-un interviu acordat în exclusivitate Vocii Rusi
Rusia lider intelectual la negocierile de la Geneva
17 oct. 2013,, 11:30  
Rusia, lider intelectual la negocierile de la Geneva Multe dintre propunerile şi sugestiile Rusiei cu privire la programul nuclear iranian au fost apreciate pozitiv la negocierile de la Geneva dintre „cei şase mediatori internaţionali” şi Iran, a anunţat viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov. „Noi ne ghidăm după propunerea făcută de preşedintele Ru
Putin şi Obama se vor întîlni în cadrul summitului APEC din Indonezia
3 oct. 2013,, 15:46  
Putin şi Obama se vor întîlni în cadrul summit-ului APEC din Indonezia Preşedinții Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Barack Obama, ar putea avea o întrevedere pe 7 octombrie în cadrul summit-ului APEC, care ăşi va începe lucrările în insula indoneziană Bali, a anunţat Iuri Uşakov, consilier al liderului rus. „Cele două părţi discută, în prezet, parametrii organizării unei as
O nouă rundă de negocieri în formatul 52 Experții se arată pesimiști
3 oct. 2013,, 09:00  
O nouă rundă de negocieri în formatul ”5+2”. Experții se arată pesimiști O nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean urmează să se desfășoare, astăzi, 3 octombrie, la Bruxelles. Experții se arată pesimiști referitor la rezultatele acesteia, transmite NOI.md. Analistul politic, Viorel Cibotaru, a menționat pentru NOI.md că în ca
Deşciţa la Chișinău Am avut discuții pe marginea negocierilor 52 de la Bruxelles VIDEO
27 sep. 2013,, 13:58  
Deşciţa la Chișinău: Am avut discuții pe marginea negocierilor 5+2 de la Bruxelles (VIDEO) Reprezentantul Special al OSCE pentru conflicte prelungite, ambasadorul Andrei Deşciţa a declarat astăzi, în cadrul unui briefieng de presă, că în ultimele două zile a purtat la Chișinău și Tiraspol discuții constructive vizavi de pregătirea rundei de negocieri 5+2, preconizate pentru 3 octombrie curent la
Experţii ucraineni vor organiza la Chişinău o rundă de negocieri cu privire la regimul de trecere a hotarului
27 sep. 2013,, 10:33  
Experţii ucraineni vor organiza la Chişinău o rundă de negocieri cu privire la regimul de trecere a hotarului Experţii ucraineni vor organiza la Chişinău, împreună cu specialiştii moldoveni, o rundă de negocieri cu privire la regimul de trecere a hotarului cu Moldova. Ei vor discuta condiţiile stipulate în Acordul cu privire la frontiera de stat moldo-ucraineană, ratificat în anul 2001, în timp ce delimitarea zonei
Kerry anunţă o reuniune SUARusia la ONU pentru stabilirea unei date pentru conferinţa de pace privind SiriaGeneva 2
13 sep. 2013,, 18:00  
Kerry anunţă o reuniune SUA-Rusia la ONU pentru stabilirea unei date pentru conferinţa de pace privind Siria,Geneva 2 Statele Unite şi Rusia au decis să se întîlnească la New York în cadrul Adunării Generale a ONU, la sfîrşitul lui septembrie, pentru a încerca să stabilească o dată pentru conferinţa de pace privind Siria, a anunţat John Kerry vineri, relatează AFP. "Ne vom întîlni din nou la New York, cam pe 28 septembr
Massmedia Assad este de acord să plece
7 sep. 2013,, 11:11  
Mass-media: Assad este de acord să plece Oficiali irakieni apropiați de premierul țării Nuri al-Maliki au declarat pentru ziarul libanez "Al-Mustaqbal", că președintele sirian Bashar al-Assad a fost de acord să demisioneze din postul de președinte în termeni proprii. Potrivit raportului, condițiile lui Assad se rezumă la faptul că alegerile ar
Moldova și FMI vor demara negocierile privind noul program de cooperare în a doua jumătate a lunii septembrie
6 sep. 2013,, 15:06  
Moldova și FMI vor demara negocierile privind noul program de cooperare în a doua jumătate a lunii septembrie Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) vor demara negocierile privind noul program de cooperare în a doua jumătate a lunii septembrie, transmite NOI.md. Despre aceasta a anunțat noul reprezentant permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan, în cadrul întrevederii cu președintele Parlame
Relația cu Moscova un bilanț al convorbirilor GhermanLavrov
2 aug. 2013,, 11:43  
Relația cu Moscova - un bilanț al convorbirilor Gherman-Lavrov Natalia Gherman, numită ministru de externe după ce fostul titular Iurie Leancă a ajuns premier, a făcut săptămîna aceasta o vizită oficială în Germania, țară cu un cuvînt greu de spus în politica Uniunii Europene. Mai înainte, Gherman vizitase Rusia, iar astăzi la o conferință de presă la Chișinău, la care
Vladimir Socor Negocierile în formatul 52 au degradat întrun hal fără precedent
1 aug. 2013,, 12:11  
Vladimir Socor: Negocierile în formatul "5+2" au degradat într-un hal fără precedent Toţi observatorii şi toate părţile implicate, direct sau indirect, "îşi dau seama actualmente că negocierile în formatul "5+2" au degradat într-un hal fără precedent", consideră expertul organizaţiei Jamestown Foundation, Vladimir Socor. Potrivit Agenţiei "Infotag", el a comunicat pentru postul de radio
Primele negocieri directe israelianopalestiniene prevăzute luni
29 iul. 2013,, 10:19  
Primele negocieri directe israeliano-palestiniene, prevăzute luni Primele întîlniri privind negocieri de pace directe între israelieni şi palestinieni sînt prevăzute încă de luni seara şi marţi dimineaţa, la Washington, a anunţat duminică Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvînt a Departamentului de Stat, citată într-un comunicat. Secretarul de Stat John Kerry a discutat
Dezvăluiri noi din culisele negocierilor partidelor parlamentare
19 iul. 2013,, 11:11  
Dezvăluiri noi din culisele negocierilor partidelor parlamentare Liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, susține că în seara zilei de 2 mai au existat şanse reale pentru a fi creată o guvernare de centru-stînga, iar acest lucru a fost discutat foarte serios. Despre aceasta a declarat Dodon în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md. Deputatul susține că disc
Traian Băsescu Moldova trebuie să negocieze direct cu Federaţia Rusă problema reglementării transnistrene
18 iul. 2013,, 15:35  
Traian Băsescu: Moldova trebuie să negocieze direct cu Federaţia Rusă problema reglementării transnistrene Autorităţile moldovene trebuie să negocieze direct cu Federaţia Rusă problema reglementării transnistrene. Aşa consideră preşedintele României Traian Băsescu, care a întreprins miercuri o vizită oficială în Republica Moldova. Potrivit Agenţiei "Infotag", şeful statului român a declarat, în cadrul unei ed
La Viena demarează o nouă rundă de negocieri în formatul 52 privind reglementarea transnistreană
16 iul. 2013,, 12:10  
La Viena demarează o nouă rundă de negocieri în formatul "5+2" privind reglementarea transnistreană La Viena demarează o nouă rundă de negocieri în formatul "5+2" privind reglementarea transnistreană. Potrivit Agenţiei "Infotag", cu trimitere la datele oferite de Misiunea OSCE în Moldova, întîlnirea de două zile va reuni reprezentanţi ai părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negociere
Moldova și FMI vor iniţia la toamnă negocieri asupra unui nou program de finanţare
13 iul. 2013,, 10:02  
Moldova și FMI vor iniţia la toamnă negocieri asupra unui nou program de finanţare Republica Moldova și FMI vor iniţia la toamnă negocieri asupra unui nou program de finanţare. Despre aceasta au convenit directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Menno Snel, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Iurie Leancă. Iurie Leancă a anunțat că în acest sens a fost creat un grup d
Experții sînt neîncrezători vizavi de eficiența negocierilor în formatul 52 de la Viena
13 iul. 2013,, 08:30  
Experții sînt neîncrezători vizavi de eficiența negocierilor în formatul 5+2 de la Viena Experții au așteptări diferite vizavi de rezultatele următoarei runde de negocieri în formatul 5+2, care se va desfășura săptămîna viitoare la Viena, Austria. Solicitați de NOI.md, Viorel Cibotaru și-a exprimat convingerea că discuțiile în mare parte se vor axa pe consolidarea măsurilor de încredere, iar Va
Negocierile pe marginea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană au fost încheiate
26 iun. 2013,, 10:58  
Negocierile pe marginea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană au fost încheiate Consiliul de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană a confirmat încheierea negocierilor pe marginea Acordului de asociere, inclusiv Acordul de liber schimb cu UE. Consiliul contează pe parafarea Acordului la reuniunea Parteneriatului Estic ce va avea loc la Vilnius pe 29 noiembrie a.c. și semnarea
Moldova şi Uniunea Europeană au încheiat negocierile asupra DCFTA
12 iun. 2013,, 19:00  
Moldova şi Uniunea Europeană au încheiat negocierile asupra DCFTA R.Moldova şi Uniunea Europeană au încheiat negocierile asupra Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb RM-UE (DCFTA). Ultima, a şaptea rundă de tratative a avut loc în zilele de 11-12 iunie, la Chişinău. Potrivit Agenţiei "INFOTAG", negociatorul principal pentru R.Moldova, viceministrul Economiei, Oct
PCRM face dezvăluiri din culisele negocierilor cu PDM și PLDM Află pe cînd erau stabilite alegerile anticipate
3 iun. 2013,, 13:24  
PCRM face dezvăluiri din culisele negocierilor cu PDM și PLDM. Află pe cînd erau stabilite alegerile anticipate Membrii Partidului Comuniștilor anunță că au purtat discuții separate cu partidele PLDM și PDM înainte de votarea Guvernului. Potrivit deputatului PCRM, Artur Reșetnicov, la negocierile cu PLDM s-a stabilit că alegerile anticipate vor avea loc în noiembrie, iar membrii PD au promis că alegerile vor avea loc
Ultima zi de negocieri Negocieri transparente pe furiș fără o majoritate parlamentară
30 mai. 2013,, 06:30  
Ultima zi de negocieri: Negocieri transparente pe furiș fără o majoritate parlamentară Pe furiș, neclar și fără nicio finalitate. Așa a decurs ultima zi de negocieri, avînd în vedere astazi se va pune la vot noul guvern condus de Iurie Leancă. Deocamdată, o majoritate parlamentara nu exista, iar democrații și liberal-democrații s-au tot perindat pe holurile Ministerului Agriculturii, unde au
Din culise Se caută un alt candidat la funcția de premier
29 mai. 2013,, 12:06  
Din culise: Se caută un alt candidat la funcția de premier Guvernul în frunte cu Iurie Leancă nu va fi votat. Negociatorii caută un alt candidat la funcția de premier. Surse demne de încredere au făcut publice aceste informații pentru Tribuna.md. Urmare a negocierilor din seara zilei de ieri, negociatorii din partea democraților și liberal-democraților n-au putu
Deficitul încrederii între formaţiunile care negociază este cea mai mare problemă
28 mai. 2013,, 10:13  
Deficitul încrederii între formaţiunile care negociază este cea mai mare problemă Acordul noii majorităţi legislative ar putea fi semnat în ziua cînd deputații vor trebui sa voteze pentru guvernul condus de Iurie Leancă, adică joi, 30 mai. Anunțul a fost făcut de democratul Valeriu Lazăr, după negocierile purtate cu liberal-democrații. El a mai spus că acum se discuta şi despre cine va c
PLDM şi PDM au dat jurămîntul tăcerii
26 mai. 2013,, 10:22  
PLDM şi PDM au dat jurămîntul tăcerii O nouă rundă de negocieri pentru identificarea unei majorităţi parlamentare care să voteze un nou Guvern a avut loc, în această după-amiază. La discuţii au participat doar democraţii şi liberal-democraţii. Reprezentanţii celor două formaţiuni spun că dialogul este unul constructiv, dar nu pot oferi prese
Reprezentanţii partidelor din fosta Alianţă nu pot împărţi fotoliile Negocierile continuă şi azi
25 mai. 2013,, 14:09  
Reprezentanţii partidelor din fosta Alianţă nu pot împărţi fotoliile. Negocierile continuă şi azi Negocierile separate privind instituirea noului Guvern în frunte cu Iurie Leancăs-au terminat ieri seara fără de careva rezultate, transmite NOI.md. Urmare a negocierilor, negociatorul din partea PLDM Vadim Pistrinciuc a precizat că au apărut divergenţe vizavi de partajarea funcţiilor, din care motiv neg
Detalii de la negocieri PLDM pretinde șefia CNA
24 mai. 2013,, 14:59  
Detalii de la negocieri: PLDM pretinde șefia CNA A patra rundă de negocieri a luat sfîrșit cu ceva timp în urmă. Urmare a discuțiilor, democrații au declarat că PLDM tinde să delege o persoană la șefia Centrului Național Anticorupție. Informația a fost negată de către negociatorii din partea liberal-democraților. Negociatorul din partea PDM, Valeriu L
A fost dat startul următoarei runde de negocieri în formatul 52
23 mai. 2013,, 12:53  
A fost dat startul următoarei runde de negocieri în formatul „5+2” Astăzi și mîîne, la Odesa se desfăşoară următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2” la care participă reprezentanții Chişinăului, Tiraspolului, Federaţiei Ruse, Ucrainei, OSCE, UE și SUA. Tradițional, în fruntea delegației moldovenești este reprezentantul politic în reglementarea transnistreană din p
Ana Guțu Opinia lui Marian Lupu nu contează atît de mult
21 mai. 2013,, 08:30  
Ana Guțu: Opinia lui Marian Lupu nu contează atît de mult Opinia președintelui Partidului Democrat, Marian Lupu în cadrul negocierilor privind resetarea alianței nu este luată în calcul de nimeni. Sînt amănunte din culisele negocierilor oferite publicației Kommersant.md. de către deputata Ana Guțu, relatează Moldnews. Potrivit parlamentarei, Lupu a declarat în
VIDEO Consultările dintre Lupu și Filat demarează astăzi
16 mai. 2013,, 13:09  
(VIDEO) Consultările dintre Lupu și Filat demarează astăzi Liderul partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, și liderul partidului Democrat, Marian Lupu, încep astăzi consultările. Declarația a fost făcută acum cîteva minute de liderul fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț, după încheierea ședinței Parlamentului, relatează NOI.md. Valeriu Streleț a
Toţi deputaţii din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană sînt gata să participe la negocieri în vederea formării guvernului
15 mai. 2013,, 15:52  
Toţi deputaţii din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană sînt gata să participe la negocieri în vederea formării guvernului Toţi deputaţii din cadrul fostei Alianţe pentru Integrare Europeană sînt gata să participe la negocieri în vederea formării noului guvern. Potrivit Agenţiei "Infotag", despre aceasta ei au declarat miercuri, după ce şeful statului a semnat Decretul cu privire la numirea lui Leancă în calitate de candidat la
Siria Rusia şi SUA de acord să încurajeze cele două părţi pentru a pune capăt conflictului
8 mai. 2013,, 10:21  
Siria: Rusia şi SUA de acord să încurajeze cele două părţi pentru a pune capăt conflictului Rusia şi Statele Unite au ajuns marţi, la Moscova, la o înţelegere pentru a încuraja regimul sirian şi pe rebeli să găsească o rezolvare politică a conflictului, precum şi pentru a organiza 'cît mai curînd' o conferinţă internaţională cu privire la Siria, relatează AFP. 'Am căzut de acord ca Rusia şi Sta
Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc au discutat despre perspectivele de reluare a negocierilor
29 apr. 2013,, 15:53  
Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc au discutat despre perspectivele de reluare a negocierilor Preşedintele Partidului Liberal Democrat, fostul prim-ministru Vlad Filat şi prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, au discutat despre perspectivele reluării procesului de negocieri pentru formarea noii majorităţi parlamentare şi pentru formarea guvernului. Surse din cadrul PLDM au c
Andrei Deșcița Agenda negocierilor de la Odesa în format 52 va fi foarte încărcată
25 apr. 2013,, 10:23  
Andrei Deșcița: Agenda negocierilor de la Odesa în format ”5+2” va fi foarte încărcată Agenda negocierilor de la Odesa în format ”5+2”, care vor avea loc la sfîrșitul lunii mai, va fi foarte încărcată. O declarație în acest sens a fost făcută miercuri la Chișinău de reprezentantul special al președinției OSCE pentru conflicte înghețate, Andrei Deșcița. În cadrul vizitei de trei zile în Mol
Sugestii privind ridicarea eficienţei dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol
25 apr. 2013,, 08:30  
Sugestii privind ridicarea eficienţei dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Eugen Carpov, și Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictelor prelungite, Andrei Deşciţa, au avut marți, 23 aprilie, o întrevedere la Chișinău. Oficialii au pus în discuție principalele aspecte din agenda următoarei run
Lupu democrații nu pretind la funcția de premier
24 apr. 2013,, 17:15  
Lupu: democrații nu pretind la funcția de premier Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, susţine că deciziile Curţii Constituţionale nu trebuie să fie comentate de politicieni, ci executate. După ședința Biroului Permanent al Parlamentului, Marian Lupu a spus că, pentru moment, sarcina principală a PD este revenirea la masa de negocieri pe marginea
Coreea de Nord a prezentat CONDIŢII pentru reluarea dialogului cu SUA şi Coreea de Sud Seulul a respins solicitările
18 apr. 2013,, 15:33  
Coreea de Nord a prezentat CONDIŢII pentru reluarea dialogului cu SUA şi Coreea de Sud. Seulul a respins solicitările Coreea de Nord a întocmit joi o listă cu condiţii în vederea unei reluări a dialogului cu vecinul său de la sud şi cu Statele Unite, între care figurează retragerea sancţiunilor ONU şi încetarea manevrelor militare comune americano-sud-coreene, condiţii respinse de Seul. "Dacă inamicii (adică) Statele Unite
Filat Nu voi negocia cu comuniștii crearea unei majorități parlamentare
17 apr. 2013,, 11:51  
Filat: Nu voi negocia cu comuniștii crearea unei majorități parlamentare Candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Vlad Filat, susţine că nu va negocia cu membrii Partidului Comuniștilor crearea unei majorități parlamentare. Solicitat de jurnaliști, Vlad Filat a declarat că va discuta cu PCRM doar problemele ce țin de situația economică, politică și socială din țară, rela
Timofti reia discuțiile cu PLDM PL și PD de această dată împreună
10 apr. 2013,, 14:17  
Timofti reia discuțiile cu PLDM, PL și PD – de această dată împreună Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a invitat astăzi, 10 aprilie, la reședința prezidențială, reprezentanții fracțiunilor parlamentare ale PD, PL și PLDM pentru consultări cu privire la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Consultările sînt programate pentru ora 15.00 ș
Marian Lupu Negocierile nu pot dura la nesfîrşit maxim pînă sfîrşitul săptămînii viitoare
4 apr. 2013,, 10:02  
Marian Lupu: Negocierile nu pot dura la nesfîrşit, maxim pînă sfîrşitul săptămînii viitoare Negocierile cu privire la crearea Alianţei pentru Integrare Europeană - 3 şi pentru formarea noului guvern nu pot dura la nesfîrşit. Declaraţia a fost făcută de către liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent. Potrivit Agenţiei "Infotag", el a spus că "negocierile p
Ghimpu Lupu și Filat au avut o întrevedere Află rezultatele
28 mar. 2013,, 10:49  
Ghimpu, Lupu și Filat au avut o întrevedere. Află rezultatele Liderii partidelor PLDM, PL și PD, din fosta Alianță pentru Integrarea Europeană au avut o întrevedere. Despre acesta a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu, solicitat de jurnaliști în cadrul ședinței Parlamentului, relatează NOI.md. Liderul Pl a declarat că atunci cînd va veni timpul, vor spune despre ce s-a
Lazăr Betonul AIE3 va fi de calitate superioară ori nu va fi deloc
22 mar. 2013,, 18:10  
Lazăr: Betonul AIE-3 va fi de calitate superioară, ori nu va fi deloc Acordul AIE 3 ar putea fi semnat pînă la sfîrșitul lunii martie. Despre aceasta a anunțat negociatorul din partea Partidului Liberal, Corina Fusu, după ce a ieșit de la ce-a de-a șasea rundă de negocieri cu reprezentanții partidelor din fosta AIE 2. Potrivit lui Fusu, textul acordului este aproape gata.
Formarea AIE3 între negocieri și arestări
22 mar. 2013,, 12:29  
Formarea AIE-3: între negocieri și arestări Negocierile pentru formarea AIE-3 par a fi pe sfîrşite, totodată cineva dorind să grăbească lucrurile în aşa fel ca acestea să aibă un final fericit pentru un singur om din acest stat. Iar pentru a se temina odată cu aşa zisele negocieri şi pentru a-i mai tăia din entuziasmul lui Filat azi s-au mai operat n
Un deputat cere transparenţă în negocierile pentru formarea Guvernului
21 mar. 2013,, 12:22  
Un deputat cere transparenţă în negocierile pentru formarea Guvernului Deputatul neafiliat, Mihai Godea, cere transparenţă liderilor din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană, în negocierile pentru formarea noului Guvern. Solicitarea a fost făcută azi, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit lui Godea, dacă negocierile vor continua să se desfășoare cu ușile închise, „
negocieri
Cutremure stiri: 502