Noutăţi

politicieni

Experții ruși Este devreme ca Transnistria să intre în panică
30 oct. 2013,, 00:45  
Experții ruși: Este devreme ca Transnistria să intre în panică Este prea devreme de a vorbi despre modul în care posibila semnare a acordurilor privind crearea zonei de liber schimb "Moldova - Uniunea Europeană" și "Ucraina - UE" va influența situația socio-economică din Transnistria. Dar impactul va fi serios și nu este exclus că va fi unul negativ. Potrivit agenți
Fiodor Ghelici solicită azil politic în străinătate
29 oct. 2013,, 13:37  
Fiodor Ghelici solicită azil politic în străinătate Președintele Asociației obștești ”Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, solicită ajutorul justiției statelor europene și azil politic pentru familia lui. Scrisorile cu aceste adresări au fost făcute publice astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de feciorii activistului Andrei și Serghei Ghelici. În adresăr
Mitingul din 3 noiembrie este o nuntă la care Plahotniuc și Filat își vor lustrui imaginea declarație VIDEO
29 oct. 2013,, 13:09  
Mitingul din 3 noiembrie este o nuntă la care Plahotniuc și Filat își vor lustrui imaginea – declarație (VIDEO) Mișcarea Populară „Antimafie” solicită cetățenilor Republicii Moldova să boicoteze mitingul din 3 noiembrie inițiat de către partidele de guvernămînt. Membrii partidului extraparlamentar în frunte cu liderul, Sergiu Mocanu, au subliniat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că evenimentul de duminică
Vlad Plahotniuc face dezvăluiri despre relațiile cu unii oameni din PCRM
29 oct. 2013,, 12:19  
Vlad Plahotniuc face dezvăluiri despre relațiile cu unii oameni din PCRM Eu nu am avut nici relații bune, nici rele cu PCRM. Astfel a răspuns prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, întrebat ce s-a întîmplat între timp că relațiile cu PCRM s-au răcit. În cadrul unui interviu pentru „Timpul” Vladimir Plahotniuc a recunoscut că a avut relații cu anumiți
Mark Tkaciuk Summitul de la Vilnius va deveni limita în urma căreia se vor bate cuie în cetăţenii Moldovei
29 oct. 2013,, 11:38  
Mark Tkaciuk: Summit-ul de la Vilnius va deveni limita în urma căreia "se vor bate cuie" în cetăţenii Moldovei "Summit-ul de la Vilnius al "Parteneriatului Estic" va deveni punctul de plecare după care autorităţile Republicii Moldova vor putea modifica sistemul electoral şi "bate cuie în cetăţenii Moldovei", a opinat ideologul Partidului Comuniştilor (PCRM), parlamentarul Mark Tkaciuk, în timpul emisiunii "Politica"
Plahotniuc despre marea greșeală a partidelor politice
29 oct. 2013,, 10:39  
Plahotniuc despre marea greșeală a partidelor politice Șeful de facto al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a anunțat luni, 28 octombrie că se retrage din Parlament, considrînd că motivul pentru această decizie ar fi grșeala făcută de partid, cre și-a trimis cei mai buni reprezentanți în parlament și guvern. Acesta a menționat că marea greșeală a part
Francois Hollande CEL MAI NEPOPULAR PREŞEDINTE al Franţei
29 oct. 2013,, 10:26  
Francois Hollande, CEL MAI NEPOPULAR PREŞEDINTE al Franţei Francois Hollande bate recordul de nepopularitate al preşedinţilor francezi în funcţie. În schimb, ministrul său de Interne este tot mai agreat de către francezi. Preşedintele Francois Hollande a devenit cel mai nepopular preşedinte francez în funcţie, acest record negativ istoric al liderului de la Ely
Care va fi răspunsul lui Plahotniuc
29 oct. 2013,, 10:19  
Care va fi răspunsul lui Plahotniuc? Xenia Florea Prim-vicepreşedintele (dar, de fapt, liderul) Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a anunţat că renunţă la mandatul de deputat şi pleacă din Parlament. Versiunea oficială, înaintată de el în cadrul briefing-ului organizat în ajun este următoarea: „Nu am nevoie nici de putere, nici de im
Diacov îl contrazice pe Streleț PDMul este mai numeros
29 oct. 2013,, 10:12  
Diacov îl contrazice pe Streleț: PDM-ul este mai numeros Valeriu Streleț și Dumitru Diacov își măsoara... partidele. La emisiunea In PROfunzime, democratul a declarat că partidul pe care îl reprezintă are mai mulți susținători decît PLDM. Intrebați despre mitingul organizat pe 3 noiembrie de către Coaliția Pro Europeană, liderii au declarat în unison că mii de
Păpușarul a plecat dar a promis să revină
29 oct. 2013,, 09:27  
Păpușarul a plecat, dar a promis să revină… În sfîrșit, s-a produs. Păpușarul și-a anunțat retragerea din funcția de deputat, refuzînd astfel de imunitatea de ales al poporului. Motivele invocate par a fi nobile: dorința de comunicare mai activă cu electoratul, protejarea coaliției de guvernare de unele atacuri vehemente din partea opoziției, efic
Vlad Filat comentează urmările Summitului de la Vilnius
28 oct. 2013,, 15:19  
Vlad Filat comentează urmările Summit-ului de la Vilnius Trebuie să avem aşteptări realiste vizavi de acest Summit, să înţelegem că parafarea şi semnarea ulterioară a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană nu va însemna că din acel moment toate problemele noastre vor fi soluţionate. Declarația aparține, fostului premier, liderului PLDM, Vladimir Filat, și a f
Voronin Summitul de la Vilnius seamănă cu cîrdășia de la München VIDEO
28 oct. 2013,, 14:49  
Voronin: Summitul de la Vilnius seamănă cu ”cîrdășia de la München” (VIDEO) Summitul de la Vilnius seamănă cu ”cîrdășia de la München”. Declarația aparține președintelui PCRM, Vladimir Voronin, și a fost făcută în cadrul Conferinței Internaționale ”75 de ani de la cîrdășia de la München. Este oare capabilă Europa de astăzi să prevină pericolul renașterii nazismului?”, care s-a desf
Opinie Pe 3 noiembrie la Chișinău se așteaptă provocări similare celor din 1989 de la București VIDEO
28 oct. 2013,, 13:30  
Opinie: Pe 3 noiembrie la Chișinău se așteaptă provocări similare celor din 1989 de la București (VIDEO) Uniunea Civică pentru Democrație Directă menționează că în cadrul mitingului preconizat pe 3 noiembrie curent ar putea să apară anumite provocări așa precum s-a întîmplat în 1989 la București. Atunci, conducătorul României, Nicolae Ceaușescu, a dispus organizarea unui miting de amploare care s-a transformat
Evenimentele de pe Nistru evoluează conform unei logici periculoase opinia unui expert din Transnistria
28 oct. 2013,, 12:39  
Evenimentele de pe Nistru evoluează conform unei logici periculoase - opinia unui expert din Transnistria În ultimele săptămîni, relaţiile moldo-transnistrene evoluează conform unei logici conflictuale periculoase, consideră preşedintele Asociaţiei Politologilor Independenţi din Transnistria, Andrei Safonov. În dialog cu corespondentul Agenţiei "INFOTAG", el a spus că Chişinăul instalează birourile migraţion
Un lider de partid își atribuie VICTORIA pentru plecarea lui Plahotniuc din Parlament
28 oct. 2013,, 12:37  
Un lider de partid își atribuie „VICTORIA” pentru plecarea lui Plahotniuc din Parlament Liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, salută decizia prim-vicepreședintelui Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, de a renunța la mandatul de deputat. Mocanu califică această decizie ca fiind „o victorie” și-i felicită pe toți cetățenii RM pe rețelele de socializare cu acest „eveniment”
Democrații au convocat Consiliul Politic Național al PDM
28 oct. 2013,, 11:13  
Democrații au convocat Consiliul Politic Național al PDM Astăzi, începînd cu ora 11:00, s-a întrunit Consiliului Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova. Pe agenda ședinței figurează mai multe subiecte printre care situaţia social-politică din Republica Moldova, evoluţiile în cadrul actului de guvernare, acţiunile comune ale Coaliţiei Pro-Europene
Bogdan Țîrdea Bătălia PCRMCPE Scorul la moment 57
28 oct. 2013,, 09:29  
Bogdan Țîrdea: Bătălia PCRM-CPE. Scorul la moment 5:7 Începînd cu anul 2009, cînd s-a format AIE, a demarat o adevarată luptă pe viață și pe moarte între aceste doua forțe politice. Daca PCRM își punea drept scop revenirea la putere cu orice preț, atunci AIE era decis să distrugă PCRM, pentru a se mentine la putere. Astfel, ambele tabere si-au aplecat lovit
Ce a discutat Nicolae Timofti cu Vladimir Putin la Minsk
27 oct. 2013,, 15:28  
Ce a discutat Nicolae Timofti cu Vladimir Putin la Minsk Nicolae Timofti spune că a discutat cu Vladimir Putin la Minsk și că nu a simțit nicio presiune din partea liderului de la Kremlin. Intors de la summit-ul CSI din Belarus, șeful statului spune că există rezultate bune, nu a simțit presiuni, discutînd pe mai multe subiecte. N. Timofti a fost destul de rezerv
Deputat Crima de rezonanță rămîne tăinuită VIDEO
27 oct. 2013,, 01:27  
Deputat: Crima de rezonanță rămîne tăinuită (VIDEO) Doar un procuror orb ar fi putut să nu vadă probele ce pot trimite după gratii persoanele care au tăinuit omorul din Pădurea Domnească şi doar o justiţie controlată politic a putut să bată pasul pe loc în tot acest timp, informează jurnal.tv. Sînt concluziile deputaţilor din comisia de anchetă care a inv
Kadîrov sa supărat și la insultat pe Jirinovski
27 oct. 2013,, 01:06  
Kadîrov s-a supărat și l-a insultat pe Jirinovski Conducătorul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a comentat în Instagram cu privire la declarația liderului LDPR, Vladimir Jirinovski, care a criticat aspru Caucazul de Nord, în cadrul emisiunii "Poedinok". "În ajun, în emisiunea "Poedinok", Jirinovski , cu spume la gură încerca să dovedească rușilor că t
Filat comentează o a treia MOŢIUNE DE CENZURĂ din partea PCRM
26 oct. 2013,, 10:28  
Filat comentează o a treia MOŢIUNE DE CENZURĂ din partea PCRM Fostul prim-ministru, liderul PLDM, Vladimir Filat este de părerea că, dacă membrii Partidului Comuniştilor vor înainta o a treia moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Iurie Leancă , “ar fi jalinici”. Despre aceasta a declarat Vladimir Filat, în cadrul unui interviu acordat pentru Europa Liberă,
Posturi migraţionale cu dublă destinaţie
25 oct. 2013,, 17:20  
Posturi migraţionale cu dublă destinaţie Xenia Florea Marţi, cînd parlamentul examina iniţiativa fracţiunii PCRM privind moţiunea de cenzură împotriva guvernului Leancă pentru „politica de trădare naţională”, comunistul Artur Reşetnicov l-a întrebat pe premier: „Guvernul coaliţiei majoritare are vreun plan de acţiuni pentru o eventuală agravare
Politolog După Vilnius coaliția oligarhilor se va fisura
25 oct. 2013,, 15:05  
Politolog: După Vilnius coaliția oligarhilor se va fisura După summitul de la Vilnius din această toamnă, în cadrul Coaliţiei Pro-Europene de Guvernare vor apărea primele fisuri. Opinia aparține analistului politic, Cornel Ciurea, și a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV. „Europenii, după Vilnius, vor pune degetul pe rană și vor cere sînge, iar co
Putin avertizează Ucraina privind urmările asocierii cu UE
25 oct. 2013,, 10:15  
Putin avertizează Ucraina privind urmările asocierii cu UE Aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală ( UV ), în cazul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană ( UE ) este imposibilă. Acest lucru a fost declarat de către președintele FR, Vladimir Putin, la o conferință de presă, după o reuniune a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic la Minsk. "Noi nu sî
Un deputat un exministru și un viceministru bănuiți de tăinuirea averilor
24 oct. 2013,, 10:40  
Un deputat, un ex-ministru și un viceministru, bănuiți de tăinuirea averilor Deputatul liberal democrat, Chiril Lucinschi, ex-ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, și viceministrul Sănătății, Octavian Grama sînt bănuiți de Comisia Naţională de Integritate că nu și-au declarat în totalitate averile. Publika.md scrie că pe marginea acestor cazuri, CNI s-a întrunit astăzi în ședință
Artur Reșetnicov a inclus Guvernul Republicii Moldova în lista neagră
23 oct. 2013,, 11:17  
Artur Reșetnicov a inclus Guvernul Republicii Moldova în "lista neagră" Deputatul Parlamentului R. Moldova din partea PCRM Artur Reșetnicov, vorbind marți în cadrul ședinței Parlamentului, a declarat că guvernul Leancă va ajunge " în lista neagră a poporului" pentru că a cedat teritoriul Transnistriei. Reșetnicov a declarat că decizia guvernului de a instala posturi migrațio
Transnistria pregăteşte planul B
22 oct. 2013,, 16:32  
Transnistria pregăteşte planul „B” Xenia Florea Preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, le-a cerut funcţionarilor transnistreni să elaboreze „un plan detaliat de acţiuni pentru minimizarea eventualilor factori negativi externi”. Prin „factori negativi externi” se subînţelege, în primul rînd, parafarea de către Moldova şi semnar
Filat nui va permite lui Leancă să preia conducerea PLDM expert
21 oct. 2013,, 17:32  
Filat nu-i va permite lui Leancă să preia conducerea PLDM- expert În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N4, președintele fracțiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleț, a declarat că pe data de 8 decembrie, cînd va avea loc congresului al VI-a al Partidului Liberal Democrat, problema realegerii președintelui PLDM nu va fi abordată. Valeriu Streleț a motivat p
Timoşenko în schimbul asocierii cu UE
21 oct. 2013,, 10:59  
Timoşenko, în schimbul asocierii cu UE Cheia încheierii unui acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina este fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko. Reprezentanţii UE au declarat că vor negocia doar atunci cînd Timoşenko va fi eliberată din închisoare, unde stă de peste doi ani de zile. Acordul de asociere prevede crearea unei zone
Plugaru aduce acuzatii grave expremierului VIDEO
21 oct. 2013,, 10:38  
Plugaru aduce acuzatii grave ex-premierului (VIDEO) După ce țara a cunoscut "adevărata față" a lui Vladimir Filat, care s-a transformat într-un "escroc politic", partidul său nu are nici o șansă să fie sprijinit de electorat. De această părere este analistul politic Anatol Plugaru, menționînd că Filat " a înșelat o mulțime de oameni", inclusiv, pe adepții să
Pușkov UE urmărește schimbarea lui Ianukovici
20 oct. 2013,, 00:44  
Pușkov: UE urmărește schimbarea lui Ianukovici Potrivit președintelui Comitetului pentru afaceri externe a Dumei de Stat a FR, Alexei Pușkov, Uniunea Europeană urmărește un scop în asocierea Ucrainei cu UE și scopul final al acestui acord este de a schimba liderul țării, Viktor Ianukovici. După cum se știe , Ucraina speră în noiembrie, la summit-ul "
Experți Cea de a doua moțiune a comuniștilor nu are sorți de izbîndă
19 oct. 2013,, 12:30  
Experți: Cea de a doua moțiune a comuniștilor nu are sorți de izbîndă Opiniile experților privind noua moțiune de cenzură a comuniștilor împotriva Guvernului Leancă se bat cap în cap. Anatol Plugaru califică această inițiativă drept una pozitivă, în timp ce Anatol Țăranu o consideră lipsită de logică, transmite NOI.md. ”Este o inițiativă pozitivă din partea comuniștilor. E
Țîrdea Proiectul de lege privind interzicerea transmisiunii online a ședințelor guvernului este dubios
19 oct. 2013,, 12:00  
Țîrdea: Proiectul de lege privind interzicerea transmisiunii online a ședințelor guvernului este dubios Inițiativa privind interzicerea transmisiunii în direct a ședințelor guvernului este dubioasă, consideră politologul Bogdan Țîrdea. ”Este ceva firesc ca ședințele parlamentului sau a guvernului să fie transmise. Interzicerea transmisiei online este îndreptățîtă doar în cazuri excepționale, cînd ședințele sî
Nantoi Noul drapel al Transnistriei face parte din politica Moscovei
17 oct. 2013,, 16:23  
Nantoi: Noul drapel al Transnistriei face parte din politica Moscovei Introducerea în Transnistria a ”drapelului unității populare a Transnistriei”, care copiază steagul Rusiei, este un pas firesc al politicii acestei regiuni, consideră politologul Vitali Andrievschi. ”Anterior ei au organizat un referendum îndreptat spre apropierea de Rusia și asta se încadrează în programul
Un politician rus Semnarea Acordului RMUE nu este sfîrşitul lumii pentru Transnistria
17 oct. 2013,, 12:25  
Un politician rus: Semnarea Acordului RM-UE nu este sfîrşitul lumii pentru Transnistria Semnarea Acordului de liber schimb între RM şi UE "nu este sfîrşitul lumii, ci doar unul dintre paşii întreprinşi de Moldova pentru integrarea europeană, o declaraţie juridică". Aceasta este opinia expusă pentru ziarul "Pridnestrovie" de către preşedintele Uniunii Obşteşti Ruse, Serghei Baburin. Potrivit
Excepţionalismul american este distrus
17 oct. 2013,, 10:54  
Excepţionalismul american este distrus În epoca percepţiei fragmentate, un eveniment rar poate atrage atenţia mai mult timp decît cîteva ore sau zile. Un astfel de eveniment a fost articolul lui Vladimir Putin din publicaţia The New York Times, în care preşedintele Rusiei a criticat încercările politicienilor americani de a inocula electoratului
DECLARAȚIA PARTIDULUI FORŢA POPORULUI Actula guvernare sfidează principiile democratice și blochează procesul de decentralizare a puterii de stat
16 oct. 2013,, 16:44  
DECLARAȚIA PARTIDULUI FORŢA POPORULUI: Actula guvernare sfidează principiile democratice și blochează procesul de decentralizare a puterii de stat Extinderea și dezvoltarea în continuare a autonomiei locale rămâne un element-cheie al transformărilor democratice din Republica Moldova, fiind în stare să creeze premize reale pentru impulsionarea dezvoltării economice, sociale şi politice a ţării. Reformarea acestui domeniu va transforma întregul sistem a
Ghelici a dezvăluit numele celor care iau comandat dosarul VIDEO
16 oct. 2013,, 13:19  
Ghelici a dezvăluit numele celor care i-au comandat dosarul (VIDEO) Dosarul lui Ghelici este o comandă politică a ex-premierului, președintelui PLDM, Vladimir Filat, ministrului afacerilor interne, Dorin Recean, pe care el i-a criticat dur în ultimul timp. Astfel califică arestarea lui Fiodor Ghelici reprezentanții Asociației Obștești ”Moldova Mea”. Feciorul mai mare al
Vlad Filat comentează informația precum că Renato Usatîi a fost consilierul său personal
16 oct. 2013,, 11:16  
Vlad Filat comentează informația precum că Renato Usatîi a fost consilierul său personal Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, ex prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat, neagă informația precum că omul de afaceri Renato Usatîi, este fostul său consilier în Rusia, după cum se vehiculează în presă. Liderul PLDM a declarat că astfel de acuzații pot să facă doar instituțiil
Verzii rup discuţiile cu coaliţia lui Merkel
16 oct. 2013,, 11:08  
Verzii rup discuţiile cu coaliţia lui Merkel Verzii germani au decis miercuri să rupă discuţiile de coaliţie cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, care îi are acum ca opţiune numai pe social-democraţi ca partener de guvernare, informează AFP. "Verzii nu doresc să negocieze coaliţia" cu dna Merkel, a declarat vicepreşedintele partidului, Clau
Vladimir Filat Cînd se întîmplă ceva în ţară toţi consideră că eu am legătură cu asta
16 oct. 2013,, 10:48  
Vladimir Filat: Cînd se întîmplă ceva în ţară, toţi consideră că eu am legătură cu asta Fostul premier al Moldovei, preşedintele Partidului Liberal-Democrat (PLDM), Vlad Filat, a trecut pe planul doi, după demisia cabinetului de miniştri în rezultatul acuzaţiilor de corupţie şi desemnarea lui Iurie Leancă în funcţia de premier, în luna mai curent. Însă el rămîne liderul celui mai mare partid d
Filat comentează arestul lui Ghelici VIDEO
15 oct. 2013,, 15:57  
Filat comentează arestul lui Ghelici (VIDEO) „Criminalii trebuie să stea la pușcărie”. Astfel a comentat liderul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, arestul liderului Asociaţiei "Moldova Mea", Fiodor Ghelici, acuzat de trafic de persoane, transmite NOI.md. “Toți cetățenii Republici Moldova trebuie să înțeleagă că pentru fapte ilegale trebu
Vlad Filat a adresat un mesaj Partidului Comuniștilor VIDEO
15 oct. 2013,, 15:10  
Vlad Filat a adresat un mesaj Partidului Comuniștilor (VIDEO) Liderul Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, califică comportamentul membrilor Partidului Comuniștilor din data de 11 octombrie, cînd s-au alăturat credincioșilor la un protest, drept o provocare. Despre aceasta a declarat liderul PLDM în cadrul unei conferințe de presă, transmite NOI.md. Vlad Filat
Fără Ucraina Rusia încetează să mai fie o amenințare pentru un mare proiect european expert american
15 oct. 2013,, 10:53  
Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie o amenințare pentru un mare proiect european - expert american Spațiul de manevră geopolitică a Moscovei se îngustează. Această opinie a fost exprimată la o masă rotundă care a avut loc la București de către expertul american Walter Russell Mead - profesor de relaţii internaţionale la Colegiul Bard din New York, relatează publicația Evenimentul zilei. "Ucraina se în
Un lider de partid din Rusia Anul următor va deveni unul decisiv pentru Transnistria
15 oct. 2013,, 10:45  
Un lider de partid din Rusia: Anul următor va deveni unul decisiv pentru Transnistria Anul următor va fi unul decisiv pentru Transnistria. Aceasta este opinia liderului de partid "Uniunea populară din Rusia", "un vechi prieten al Transnistriei", Serghei Baburin, exprimată recent la Tiraspol, după ce a participat la manifestaţiile cu ocazia Hramului Oraşului Tiraspol. Potrivit Agenţiei "In
Germania zădărnicește Anschlussul românesc
12 oct. 2013,, 17:31  
Germania zădărnicește "Anschluss-ul" românesc Vizita recentă a unuia dintre liderii Uniunii Creștin-Democrate germane la București a provocat un adevarat scandal. Politicienii și jurnaliștii români, în ciuda complezenței, s-au simțit jigniți că li s-a adus aminte de necesitatea de a renunța la încercările de a alipi Moldova la România. Subiectul sca
Mascaţii au DESCINS la domiciliul lui Ghelici
11 oct. 2013,, 12:58  
Mascaţii au DESCINS la domiciliul lui Ghelici Un grup de mascaţi efectuează percheziţii la domiciliul activistului Fiodor Ghelici. Liderul Asociaţiei “Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, figurează într-un dosar de trafic de persoane, transmite publika.md. Potrivit Procuraturii Generale, victimele erau traficate în Rusia şi forţate să cerşească. La înce
În cadrul conferinţei din Germania vor fi discutate măsurile de consolidare a încrederii între Moldova şi Transnistria
11 oct. 2013,, 11:52  
În cadrul conferinţei din Germania vor fi discutate măsurile de consolidare a încrederii între Moldova şi Transnistria "Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean" – aceasta este tema conferinţei care se va desfăşura de pe data de 29 octombrie pînă pe 1 noiembrie în oraşul în or. Landshut, Germania. Surse din cadrul Biroului pentru Reintegrare au comunicat pentru "Infotag"
Puşkov Răpirea premierului libian Zeidan este un eşec al NATO
10 oct. 2013,, 17:12  
Puşkov: Răpirea premierului libian Zeidan este un eşec al NATO După răpirea premierul libian, Ali Zeidan, şeful Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Externe, Aleksei Puşkov, s-a referit la eşecul operaţiunii NATO în Libia. „Puterea combatanţilor în locul puterii poporului: în Libia persoane necunoscute l-au răpit pe premier din motive necunoscute. NATO se mîndre
Stepaniuc a explicat de ce la atacat pe viceministrul sănătății întrun studio TV
9 oct. 2013,, 16:35  
Stepaniuc a explicat de ce l-a atacat pe viceministrul sănătății într-un studio TV Viceministrul sănătății, Octavian Grama, face lobby pentru afacerea lui, de aceea și se pronunță pentru majorarea prețurilor la medicamente. Iar în cadrul emisiunii televizate el a avut un comportament inacceptabil. Astfel explică politicianul Victor Stepaniuc gestul pe care l-a făcut în cadrul unei emisiun
politicieni
Cutremure stiri: 502